Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
Spotlight, investigatia care a expus monstruozitatile din Biserica Catolica

Spotlight, investigatia care a expus monstruozitatile din Biserica Catolica

Spotlight

 Spotlight, investigatia care a expus monstruozitatile din Biserica Catolica
Spotlight", de Tom McCarthy, a primit premiul Oscar pentru cel mai bun film, la cea de-a 88-a gală de decernare a acestor distincţii

Aţi auzit despre cazurile de pedofilie din Biserica Catolică, nu-i asa? Cine n-a auzit? S-a zis la ştiri, de mai multe ori. Nişte preoţi care au abuzat nişte minori prin America. Cred c-au fost şi niste procese, ceva, nu? Şi şi-a cerut papa scuze la un moment dat, parcă asa-mi amintesc. Câte cazuri să fi fost? Destul de multe, dacă şi-a cerut papa iertare… Să fi fost vreo 4? 5? 10?

Nu. Mii. Zeci de mii. În toată lumea.

Până acum doua saptamani, când am văzut Spotlight, nu ştiam practic nimic despre această pandemie de abuzuri sexuale asupra minorilor care s-a petrecut – şi probabil se mai şi petrece – în dioceze catolice din toată lumea. Auzisem câte ceva, nu mă interesase subiectul (e la alţii, noi suntem ortodocşi), îmi imaginasem că e vorba de câteva întâmplări. Nici că puteam fi mai departe de adevăr.

Spotlight, investigatia care a expus monstruozitatile din Biserica Catolica


Spotlight este un film despre o anchetă jurnalistică privind cazurile de abuz sexual asupra minorilor în mai multe parohii catolice din Boston. Filmul dramatizează cinematografic o istorie reală: în ianuarie 2002, în urma unor investigaţii minuţioase, ziarul The Boston Globe a început publicarea unei serii de articole în care a documentat şi probat zeci şi zeci de cazuri de clerici care au comis sute de agresiuni sexuale asupra minorilor din Boston. Puteţi citi aici primul articol din seria respectivă, iar aici găsiţi toate articolele anchetei, într-o arhivă organizată cronologic, pe luni şi ani – au fost peste 600 de titluri cu totul.

The Boston Globe a demonstrat că toate aceste cazuri erau cunoscute de ierarhii romano-catolici şi fuseseră muşamalizate de Biserica Catolică.

Ancheta, amploarea agresiunii probate de aceasta şi mai ales faptul că Biserica a ştiut şi a ascuns decenii la rând aceste cazuri au şocat America şi au declanşat numeroase alte investigaţii de presă, dar şi guvernamentale, în toată lumea.

Datele sunt teribile.

    -În SUA, un raport publicat în 2004 a identificat 4.392 de preoţi şi diaconi care fuseseră acuzaţi de agresiuni sexuale asupra minorilor. Între 2003-2009, diverse arhidioceze americane au încheiat înţelegeri cu reclamanţii în 375 de cazuri privind 1551 de victime, plătind despăgubiri în sumă totală de 1,1 miliarde de dolari. Associated Press a estimat că valoarea despăgubirilor plătite reclamanţilor în cazuri de pedofilie de către Biserica Catolică din SUA, între 1950-2007, depăşeşte 2 miliarde de dolari. În 2012, suma aceasta ar fi depăşit 3 miliarde de dolari. Mai multe dioceze au dat faliment (!) în urma valului de cereri de compensare din ultimii ani, provocat într-o mare măsură de investigaţia celor de la The Boston Globe, care au adus în atenţia publică această problemă de proporţii inimaginabile.
    -O investigaţie organizată de chiar Biserica Catolică din SUA (mai exact, Conferinţa Episcopilor Catolici din SUA), a identificat 10.667 de persoane care au reclamat abuzuri sexuale asupra lor, din partea unor preoţi catolici, înre 1950-2002, adică, practic, o victimă la 2 zile. De notat că investigaţia s-a bazat pe declaraţii şi sondaje voluntare (!) în diocezele respective.
    -În Irlanda, o investigatie guvernamentală a documentat “mii de cazuri” ale unor copii care, între 1940-1990, au fost abuzaţi sexual de clerici catolici în diverse dioceze. În 2005, când rezultatele acestei investigaţii au fost publicate, prim-ministrul Irlandei, o ţară cu un etos catolic deosebit de puternic, s-a declarat “ruşinat de amploarea, lungimea şi cruzimea abuzurilor” la care au fost supuşi copiii.
    -În Canada, 300 de foşti elevi ai unui singur (!) orfelinat catolic au reclamat abuzuri fizice şi sexuale.
    -În 2002, Biserica Catolică din Filipine şi-a prezentat scuze publice pentru abuzurile sexuale comise de preoţi catolici în ultimele două decenii, iar unul dintre clericii de vârf a declarat că există suspiciunea că “aproximativ 200 din cei 7.000 de preoţi catolici din Filipine” ar fi comis acte sexuale “imorale”, incluzând aici şi abuzuriasupra minorilor.
    -Peste 100 de preoţi catolici australieni au fost condamnaţi pentru infracţiuni de abuz sexual asupra minorilor, începând cu 1995. În 2012, un raport al poliţiei documenta 40 de sinucideri ale unor persoane care fuseseră abuzate sexual de clerici catolici (în statul Victoria).

Biserica Catolică insistă că, statistic, proporţia pedofililor în rândurile clericilor nu depăşeşte proporţia pedofililor în restul societăţii.

Poate, dar în restul societăţii cazurile de pedofilie nu sunt muşamalizate şi nici pedofilii nu sunt făcuţi scăpaţi atunci când victimele decid să vorbească.

Până la ancheta realizată de The Boston Globe, clericii catolici reclamaţi pentru abuz sexual asupra minorilor erau, în general, ascunşi de biserică – unii trimişi la tratament psihiatric şi/sau mutaţi în alte parohii, unde au continuat să rămână în contact cu minorii. De altfel, în anii ’60 Biserica Catolică încă mai considera pedofilia o… dependenţă, cam ca alcoolismul.

Atitudinea bisericii s-a schimbat pe măsură ce scandalurile au crescut în intensitate şi s-au globalizat, deşi, la publicarea anchetei din The Boston Globe, Vaticanul a fost înclinat să considere indignarea americanilor drept “isterică şi lipsită de întelegere pentru Biserica Catolică”. În 2008, totusi, în cursul unei vizite în SUA, Papa Benedict a sus că este “profund ruşinat” de cazurile de pedofilie din Biserica Catolică Americană.

Ce mi se pare uluitor – şi tragic, în acelaşi timp – este faptul că, în ciuda acestei epidemii intercontinentale de monstruozităţi, cu zeci de mii de cazuri documentate, oamenii continuă să meargă la biserică şi, mai ales, să-şi ducă copiii la biserică. Adică, iertaţi-mă, dar dacă pe cineva-l loveşte cufureala de la un iaurt stricat luat dintr-un supermarket, iese un asa scandal încât sunt toate sansele ca magazinul respectiv să se-nchidă cu totul. În schimb, deşi copiii le sunt abuzaţi sexual cu zecile de mii într-o instituţie, părinţii acceptă nu doar musamalizarea, ci şi să meargă în continuare în instituţia respectivă, cu tot cu copiii lor.

Cum spuneam, creierul este un instrument sensibil, care poate fi manipulat să creadă orice idioţenie cu discursul potrivit.

Revenind la film – pentru un jurnalist, e un regal, fără îndoială. Avem presa triumfătoare în lupta pentru aflarea adevărului, expunerea unei nedreptăţi colosale, pornirea masinăriei Justitiei, plus nostalgia că nu se mai fac azi anchete “ca pe vremuri”, ce altceva-ţi poţi dori ca reporter? Însă mi-e teamă că un film atât de bine făcut despre proceduri jurnalistice va rămâne ermetic pentru publicul non-profesional, care ar fi apreciat, probabil, mai mult un film despre tensiunile psihologice (şi psihiatrice!) din lumea putredă pe care o investighează jurnaliştii. Nu că n-ar exista sâmburi pentru asemenea dezvoltări în Spotlight – când avocatul victimelor, de exemplu, care poartă o luptă nesfârşită şi disproporţionată cu Biserica, incriminează devastator, la un moment dat, complicitatea comunităţii la abuz: “if it takes a village to raise a child, it takes a village to abuse one”, sau, şi mai ales, când una dinte victime, acum adult înverşunat, îsi întreabă retoric interlocutorii, atunci când le descrie ce i-a făcut preotul: “how do you say no to God?”

Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000