Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
CRISTI PATURCA. VIATA SI MOARTEA UNUI ROMAN ATIPIC

CRISTI PATURCA. VIATA SI MOARTEA UNUI ROMAN ATIPIC

Cristi Paturca

 CRISTI PATURCA. VIATA SI MOARTEA UNUI ROMAN ATIPIC
Cristian Pațurcă a fost un cântăreț, compozitor, revoluționar și prodemocrat român. Este autorul "Imnului Golanilor" precum și al altor piese cântate la Manifestațiile din Piața Universității, în perioada aprilie - iunie 1990. Născut: 10 septembrie 1964, București; Decedat: 18 ianuarie 2011, București

A ars şi a rămas curat. Destinul lui e reprezentativ pentru eşecul tragic al celor care au crezut în principii şi nu le-au trădat cu nici un preţ. A preferat să trăiască la limita supravieţuirii, decât să se prostitueze. În consecinţă, şi-a asumat riscul să moară, bolnav şi sărac, decât să accepte compromisuri.

S-a identificat, deci, cu însuşi destinul de român atipic.

A scăpat de suferinţă şi a intrat în memoria naţională care se trezeşte doar când un reper moare. Cât a fost în viaţă, a fost ignorat. Lăsat să se consume în singurătate şi suferinţă. Pentru ideea de dreptate, solidaritate, libertate. Pentru credinţa în ideal. Pentru viaţa în adevăr, în mijlocul minciunii ca mod de viaţă. Pentru un popor care nu merită.

Mergi şi cântă în lumină, Cristi Paţurcă! Şi fie-ţi odihnă cântecul pe care l-ai visat toată viaţa!

CRISTI PAŢURCĂ S-A DUS ÎN VIS. L-A VISAT CERUL. LIBER

Of, Cristi-Cristi! Fie-ţi lină-lină calea spre lumină!

Şi cântă-le, acolo, romanilor, cum le cântai în Piaţa Universităţii! Cântă-le tuturor alor noştri de acolo, împreună cu îngerii!

Dumnezeu să te ierte pentru micile tale păcate, Cristi şi să te odihnească pentru marea neodihnă iubitoare care era viaţa ta!

Bun rămas, prieten drag!

ÎN MEMORIA MARELUI EROU CRISTIAN PAŢURCĂ – VEŞNICĂ RECUNOŞTINŢĂ ŞI ADÂNC RESPECT !

“Am trăit pentru ţara mea, pentru poporul meu şi pentru regele meu”.

În Decembrie 1989 Cristian Paţurcă se afla la Sala Dalles, înfruntând destinul său dramatic, înfruntând gloanţele ce îi şuierau pe lângă urechi. Atunci si-a pierdut logodnica, Ruxandra Mihaela Marcu, şi solitul vocal al formaţiei cu care cânta, Mihai Gâtlan. În ultimul interviu acordat, spunea: „E o vorbă: glonţul care ţi-e ţie destinat, nu-l auzi. Ei, eu le-am auzit pe toate.”

Cristian Paţurcă a făcut parte din Asociaţia “21 Decembrie 1989”, prima asociaţie de revoluţionari din Bucureşti, formată din cei care, în 21 Decembrie 1989 au manifestat împotriva dictaturii, în faţa forţelor de represiune ale sistemului criminal comunist. În semn de omagiu şi adânc respect, prieteni şi susţinători alături de Asociaţia “21 Decembrie 1989” au contribuit la ridicarea unui Monument în Piaţa Universităţii, în memoria revoluţionarului Cristian Paţurcă, iar la 22 aprilie 2011 a avut loc dezvelirea Monumentului de către Vlad Paţurcă, fiul cantautorului, şi dl. Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei “21 Decembrie 1989”, care declara emoţionat: “Cu ajutorul lui Dumnezeu am reuşit să punem aici, în locul unde s-a murit pentru libertate, arma noastră: chitara lui Cristi Paţurcă şi Vali Sterian; Cristi Paţurcă a fost mereu primul şi cel care a deschis scena şi a fost întotdeauna la înaintare.” Monumentul a fost renovat în iunie 2013 de către Asociaţia “21 Decembrie 1989”, acţiune în care s-a implicat cu tot sufletul mai mulţi membrii ai asociaţiei.

Numele lui Cristian Paţurcă este legat de manifestaţia din Piaţa Universităţii din 1990, el fiind nu numai interpretul “Imnului Golanilor”, ci şi un activist înflăcărat al protestului maraton.

În 27 aprilie 2010, artistul a primit Crucea Naţională “Serviciul Credincios – clasa a III-a”, distincţie acordată de preşedintele Traian Băsescu, la 20 de ani de la manifestaţia din Piaţa Universităţii.

Un suflet extraordinar şi un om special, Cristian Paţurcă a fost “unul din ultimii romantici ai Revoluţiei şi tranziţiei postcomuniste”, aşa cum l-a numit fostul preşedinte Emil Constantinescu, vorbind despre cantautor într-o declaraţie pentru Mediafax, precizând “Îi sunt recunoscător pentru sprijinul mereu spontan şi dezinteresat, pe care n-am ştiut întotdeauna să-l întorc cum şi cât trebuia. Şi-a aflat locul firesc în Piaţa Universităţii, care l-a şi proiectat în conştiinţa şi în memoria noastră. Cristian Paţurcă şi-a legat numele de Imnul golanilor care va rămâne simbolul unor vremi în care oamenii au fost gata să lupte şi chiar să moară pentru un ideal. O sete teribilă de iubire, de prietenie, de veselă petrecere, temător de singurătate, a trebuit să înfrunte boala, nepăsarea altora şi propria sa viaţă. A cântat cum a trăit şi a trăit cum a cântat. Poate că acum îşi va găsi liniştea şi în cer se va aprinde o stea. O stea a celor care îşi risipesc clipele şi talentul, dăruite în această lume, pentru a-i ilumina pe ceilalţi”, a spus fostul şef de stat.

Cristian Paţurcă a înregistrat un CD cu colinde intitulat “Tu eşti iarna”, în memoria eroilor căzuţi în timpul Revoluţiei din Decembrie 1989.

Ultima apariţie publică notabilă a artistului a fost în iunie 2010, când a susţinut un concert aniversar, prilej cu care şi-a lansat cartea “Mi-e greu titlul de erou”. De ce îi este greu titlul de erou? Pentru că îi este tare greu, ar răspunde Paţurcă, dar cel mai tare îi apasă nu umerii, ci sufletul.”Umerii sunt apăsaţi de boxele pe care le-am cărat în spate”.

Prietenii l-au iubit şi apreciat foarte mult.

Dl. Teodor Mărieş, Preşedintele Asociaţiei “21 Decembrie 1989” şi prieten foarte bun al lui Cristian Paţurcă, mărturisea despre sufletul atât de înflăcărat şi darnic al acestuia: “El era un optimist. Voia să compună cântece în continuare. Ar fi vrut să scoată câte un CD pe lună, dacă ar fi putut.”

Un alt prieten al lui Paţurcă, generalul în rezervă Dan Voinea, spunea “Cântecul lui Paţurcă seamănă cu Marseilleza, care îi mâna pe soldaţii francezi în luptă”.


Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000