Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
Bancile ne jefuiesc ca fanariotii

Bancile ne jefuiesc ca fanariotii

banci credite

 Bancile ne jefuiesc ca fanariotii
Sigur sunt un procapitalist, un liberal. Nici nu există alternativă la capitalism. Chestiunea e alta. Ce se întimplă în România este chiar capitalism!? O fi, dar prezintă niste malformatii si dezechilibre grave. Una dintre ele este povestea cu băncile. Capitalism fară bănci nu poate exista, ca si fără bursă, fără piată, etc. Băncile private au apărut după 1989 pe o piată incipientă, lipsită de capital, de reglementări, de traditie, de functionari priceputi, de bancheri. Băncile străine nimerite într-un asemenea teritoriu al nimănui s-au comportat ca intr-un teren de vînătoare fără paznici. Au vrut să-si maximizeze profitul. Rata profitului lor a fost aici mult mai mare decit în tările lor de bastină. Ce a urmat a fost ca plimbarea unui leu prin savană printre gazele, zebre, căprioare. Băncile  românesti au căzut una după alta răpuse de concurentă. Dar victima preferată  nu au fost atît băncile autohtone, inghitite, falimentate, cumpărate pe mai nimic. A fost cetăteanul, capul de locuitor. Un particular care a avut nevoie de un credit pentru el sau firma lui.

A fost jupuit de viu. Sunt unul dintre ei. Am luat acum vreo 14 ani un credit de la o bancă (doream să-mi fac o casă). Îmi amintesc perfect ce am pătit. Începînd cu repetatele telefoane în perioada de dinainte de ziua scadentă – să nu uit, nu cumva să întîrzii sau să,  D-ne fereste, să nu plătesc. Primeam cam 10-12 telefoane în preziua plătii desi nu trecuse termenul (nu am întîrziat niciodată ). Partea mai gravă era însă dobînda astronomică pe care o accepti pentru că nu ai unde să te duci să te împrumuti. M-am jurat să nu mai iau credit si nu am mai luat.

Tratamentul suferit de români, clienti ai acelor bănci, în afacerea asta a fost/este ca un fel de tilhărie la drumul mare cu contractul în mînă în loc de pistoale. Odată cu 2008 conditiile s-au înrăutătit grav. Băncile practic au pasat clientilor dificultătile momentului, pierderile, riscurile. Au vrut să-si scoată pîrleala pe seama clientului lipsit de apărare. Eu stiu că o afacere are doi parteneri si ambii trebuie să cîstige. Din păcate multi bancheri au crezut că trebuie să cîstige numai ei si au pus dobînzi impovărătoare. Ba chiar au mărit ratele peste noapte fără încuviintarea clientilor lor. Si au fost multi.

După părera mea de nefinantist este/a fost vorba de jaf.  Unul permis de contracte oneroase si de legi ambigui, de complicitatea dintre bancheri. Toate au fost generate de lăcomia rapace si imprudenta, de lipsa de realism a băncilor in cauză. Unele chiar s-au cartelizat ca să impună conditii dure clientului. Aici BNR nu a jucat un rol de arbitru cum m-am asteptat. S-a plasat de partea băncilor. Pot să înteleg dar nu aprob.

Asta vine ca si cum clientii nu ar trebui încurajati să se împrumute si ar trebui descurajati, chiar jefuiti. Trebuie să li se golească buzunarele, sa fie ruinati, să li se ia casele, avutul. Cei mai multi dintre ei  nu sunt vinovati de întîrzieri, etc. Criza nu au inventat-o ei, ci bancherii de aiurea. Băncile trebuiau să-si ia măsurile de precautie, avînd in vedere armata lor de experti superplătiti. Si mai ales ar fi trebuit să ofere contracte care să aibă măcar putin fair-play, egalitate de conditii. Altfel spus să împartă riscurile. Clientii trebuie încurajati, stabilizati, fidelizati. Ei trebuie să se dezvolte la rîndul lor. De piata internă depind si băncile. Nu trebuie să iei de pe om sapte piei ca fanariotii la 1800. Ca si cum capitalul autohton (insignifiant in lumea bancară din România) nu ar trebui incurajat să de dezvolte. Trebuie, e neapărat necesar. Cum e necesară de asemenea cresterea unei clase mijlocii (decimată de criza din 2008) si a unei burghezii autohtone. Aceasta ar trebui să aibă un cuvînt de spus – cuvînt pe care acum nu il are. Decid altii pentru noi.

Acum în Parlament se discută controversata lege „a dării in plată „. Rareori sunt de acord cu parlamentarii nostri, vai de mama lor, de data asta, ei se află – e drept siliti de presiunea electorală- pe o pozitie corectă. Indiferent de lobby-ul insistent făcut de băncile care se vaită pe la colturi că pierd din profiturile lor uriase, sustin legea. E nevoie de un echilibru între clienti si băncile împrumutătoare. E nevoie de conditii decente. De partajarea riscurilor si a pierderilor între bănci si clienti. Altfel, acest asa-zis capitalism românesc va merge din rău în mai rău. S-ar putea ca într-o zi băncile acestea rapace să scoată lumea în stradă. Sau să voteze cu extrema stîngă, cu grupuri radicale, ceea ce nu e-n interesul nici măcar al băncilor. Trebuie căutat mijlocul, adică negocierea.

E corect!? Sau poate nu înteleg eu ceva.

Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000