Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
A crescut salariul minim. Sa ne bucuram la maruntis

A crescut salariul minim. Sa ne bucuram la maruntis

 A crescut salariul minim. Sa ne bucuram la maruntis
A crescut de azi (1 iulie) salariul minim pe economie, de la 850 la 900 de lei brut. Este a doua crestere de anul acesta – precedenta s-a produs la 1 ianuarie, de la 800 la 850 de lei. Cu totul, salariul minim pe economie a fost marit prin decizie guvernamentala cu peste 12% in 6 luni – iar ritmul ar urma sa se intensifice. Stirea e prezentata pe diferite canale cu un entuziasm cam talamb, asa, de parca s-ar imbogati crainicii peste noapte cu asta. Nu mai revin asupra discutiei, imi stiti punctul de vedere – marirea prin decizie politica a salariului minim, fara legatura cu puterea economica, risca sa produca in final mai mult rau decat bine. Iar celor care inca nu inteleg, le recomand sa ceara guvernului un salariu minim lunar de 5.000 de lei sau chiar euro, ce dreaq, ca sa fie bine si toata lumea sa prospere. De ce sa ne limitam la numai 50 de lei? Sa se dea! Dar, daca tot e sarbatoare nationala ca a marit guvernul minimul, sa remarcam urmatoarea analiza din Adevarul, publicata alaltaieri sub titlul: “Salariile romanilor sunt cu 13 ani in urma polonezilor. Noi castigam abia acum cat castigau ei in 2001”. Interesant este ca, in 1989, PIB-ul pe cap de locuitor era apropiat in Romania si Polonia. Si romanii, si polonezii o duceau aproape la fel de prost, poate cu un mic avantaj mai degraba de stare de spirit pentru polonezi, pentru ca ei n-au avut ghinionul unui comunism intr-atat de dogmatic si rigid ca al nostru (dar au avut, in schimb, norocul unei Biserici care i-a ajutat sa mai pastreze tesatura sociala si in anii negri ai comunismului). "Castigul salarial mediu brut din Romania, sub 550 de euro, este astazi echivalentul castigului inregistrat in anul 2001 in Polonia, iar PIB-ul pe cap de locuitor este, la noi, cu 7 ani in urma tarii cu care eram egali in 1989." (Adevarul) Chiar daca existau diferente intre cele doua economii (la ei, colectivizarea n-a fost dusa la extrem si nici mica initiativa privata n-a fost ucisa de-a binelea), noi si polonezii am plecat din acelasi subsol si, iata, 25 de ani mai tarziu, noi tot de-a busilea, din treapta-n treapta, incercam sa iesim la lumina, in timp ce fostii colegi de lagar zburda tot mai sus. La fel ca in Romania, si economia poloneza s-a prabusit dupa caderea comunismului, dar caile de reconstructie pe care au apucat cele doua tari sunt complet diferite. Politicienii polonezi au aplicat faimoasa “terapie de soc”: institutiile statului au fost reformate, s-a privatizat masiv si s-a liberalizat copios, intreprinzatorii privati au fost incurajati iar ramurile neperformante ale economiei au fost retezate fara mila. Cu pretul unui somaj inspaimantator, in unele momente, polonezii au incheiat tranzitia rapid (recesiunea s-a sfarsit in Polonia in 1992) si au continuat sa creasca, inclusiv in timpul crizei globale din 2008-2010. Acum, Polonia este a sasea economie a Uniunii Europene. Romania, in schimb, continua sa se lupte cu Bulgaria pentru ultimul loc si amandoua se uita cu ingrijorare spre Albania. Polonezii i-au avut pe Tadeusz Mazowiecki si Leszek Balcerowicz, un prim-ministru si un ministru de finante care si-au sacrificat popularitatea pentru viitorul Poloniei. Noi l-am avut pe Ion Iliescu. In 1990, Ion Iliescu avea o popularitate intr-atat de zdrobitoare incat ar fi putut indrepta tara in orice directie. A ales s-o tina insa pe loc, innamolita intr-un soi de comunism cu fata umana vopsit in democratie originala, in care poporul a fost invrajbit impotriva lui insusi. Privatizarile au fost de forma si in beneficiul nomenclaturii proaspat resapate, agonia marilor muribunzi ai economiei centralizate a fost prelungita peste orice masura, birocratia de stat a crescut si s-a metastazat iar cand Petre Roman a dat semne ca incepe sa inteleaga ce i se intampla, Iliescu l-a executat scurt, folosind din nou minerii. Pana in 2000, economia Romaniei a tot scazut sau, in cel mai bun caz, a stagnat. Tranzitia nu e, de fapt, incheiata nici azi. Distrusi de comunism, romanii au inceput sa-si piarda increderea si in capitalism. Majoritatea populatiei ramane agatata de pomenile de stat, mascate sub diferite nume pompoase, evaziunea fiscala e mai mult o metoda de supravietuire decat de imbogatire iar putinele fonduri publice sunt jefuite fara mila de bande dezlantuite de talhari de partid. La 25 de ani de la caderea comunismului, romanii inca se bucura la maruntis si nu inteleg cum se obtine prosperitatea. O ultima precizare: cand am zis ca “l-am avut pe Ion Iliescu” n-am fost tocmai precis. De fapt, noi l-am vrut pe Ion Iliescu, pentru ca l-am votat cu entuziasm si abandon, pe el si partidul sau cu par schimbat si acelasi narav. Asa ca raspunderea nu e doar a lui.

Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000