Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
Parinti, treziti-va

Parinti, treziti-va

depositphotos_7441166 family reads magazine Parinti, treziti-va
depositphotos_7441166 family reads magazine
Ce mai conteaza astazi in educatie? Ce tip de indrumare sa dau copilului meu cand lumea se reconfigureaza de la o zi la alta, fara sa mai lase locul unor algoritmi clari, de acces sigur pe scara sociala? Notele bune, examenele absolvite si completarea studiilor superioare nu mai sunt garantia securitatii economice aproape nicaieri in lume. Daca pana ieri scolile au fost o rampa de lansare catre succes, astazi si-au pierdut vizibil autoritatea in formarea exclusiva a indivizilor functionali: ele sunt deja concurate de o suma de programe si cursuri alternative, de sisteme de pregatire individuala, de curricule personalizate si tehnologii care faciliteaza invatarea. Pentru ca un copil sa reuseasca, nu mai este suficient sa ne asiguram ca stie si intelege o multime de lucruri. Lumea de dincolo de portile universitatilor nu mai functioneaza dupa principiul absorbirii si valorificarii indivizilor toba de carte. Tehnologiile au reformat mediul de viata, crizele economice au transformat manualele de management, iar interviurile de angajare si-au inlocuit aproape in totalitate grilele de selectie a aspirantilor. Realitatea noastra arata cu atat mai descurajant: copiii nostri s-au nascut intr-o societate corupta, netransparenta si cinica. Au reusit oportunistii, datatorii din coate, urmasii privilegiatilor din sistemul anterior, modelele de vulgaritate si obraznicie. Sau cel putin acestia au devenit cei mai vizibili si vocali. Scolile noastre abia supravietuiesc, de 25 de ani, din inertie institutionala. Mult din cultura strazii si limbajul de cartier s-au mutat in clasa. Profesorii vin din zona mediocra a absolventilor, deciziile psiho-pedagogice si administrative, din sfera clientelismului politic. Decalajul intre ce tip de minti sunt cerute acum de piata muncii si modul de operare propus copiilor in scoli este atat de mare, incat singura speranta ramane in interventia providentiala si inspirationala a parintilor. Multi dintre acestia au inceput sa caute strategii de „salvare” a copiilor si punere a lor sub influente controlate pozitiv de intuitii si instincte pragmatice, cu mult deasupra prafuitelor mentalitati scolare. In lume au inflorit scolile-pilot, homeschooling-ul, scolile „in the cloud”, asocierile spontane de oameni creativi si curajosi care au ales sa dea copiilor lor stimuli de alta natura: explorare in natura, implicare in comunitate, abordare interdisciplinara, parteneriate la distanta cu scoli tehnologice, muzee interactive, simulatoare experimentale etc. Peste tot, motorul schimbarii s-a starnit de jos, dinspre parinti, adica din comunitatea indivizilor cel mai direct interesati de cat de eficienta si vizibila e educatia pentru copiii lor. Scolile se vor crampona mereu de sindicate, metodologii, proceduri si drepturi salariale; la noi se vor urni cu atat mai greu cu cat exista printre profesori o masa critica de indivizi mediocri intelectual. Singura speranta ramane in cat de rapid se vor instrui parintii, cat de bine isi vor defini o viziune alaturi de copii si cat de puternici vor deveni in presiunile pe care vor invata sa le puna pe sistem. Nu s-a creat inca o miscare a parintilor la noi. Nu exista inca acea masa critica si competenta care sa reprezinte o amenintare pozitiva pentru cultura scolara de acum si pentru stabilitatea scaunului de director din preajma cancelariilor. Ba, mai mult, se pare ca tocmai in aceste cancelarii, exista o convenabila explicatie a rateurilor date de elevii lor: aceea ca parintii romani de astazi, in majoritatea lor, nu stiu sa faca lucruri elementare pentru copiii lor: isi trimit fiii la scoala fara cei 7 ani de acasa, ii neglijeaza sau ii alinta in infantilizare prelungita, ii coplesesc emotional sau nu ii valideaza suficient, nu ii insotesc in traseul lor scolar, nu ii motiveaza sau sustin cu modele inspirationale de viata. E foarte adevarat. Si eu simt, la catedra, de la o generatia la alta, o treptata instrainare a parintilor de propriii copii, o din ce in ce mai mare neputinta de conectare emotionala: sunt tot mai multi copii care nu au rabdare sa asculte o poveste, care se trantesc in crize pe jos, la orice refuz sau esec, din ce in ce mai multi copii cu probleme de limbaj, atentie sau stapanire de sine. Din discutiile cu familiile lor nu rezulta intotdeuna nepasare sau abandon, dimpotriva: anxietati, teama de a nu fi un parinte suficient de bun, frica de a nu fi iubit de propriul copil, nesiguranta deciziilor de limitare si control, multe disfunctionalitati in cuplu etc. O generatie de parinti la fel de ezitanta si fara viziune ca partenerii lor formali, de la catedre. Si unii si altii isi denunta, pe infundate, in argoul de cancelarie sau pe forumurile colorate ale mamicilor, o multime de puneri la zid, toate bine impachetate in argumente, dar total neasumate si nereprezentate in spatiul public. La intersectia acestor doua lumi buimace stau copiii nostri si presiunile urgente ale lumii de azi si de maine: ei nu-si vor face un viitor daca nu stiu sa se conecteze rapid la informatii, sa gandeasca transdisciplinar, sa invete singuri, sa se readapteze permanent la schimbare, sa caute solutii ingenioase, sa comunice eficient. Vor fi o generatie care va supravietui strict din calitatea ideilor pe care le dezvolta si mai ales din creativitatea lor. Noi inca le servim o scoala unde cunoasterea se intampla sincron pentru toata lumea, e feliata univoc in capitole, neactualizata si nereciclata in intersectii interdisciplinare. ii masuram inca doar cu pixul pe hartie, ii etichetam dupa criterii cantitative si ii fortam pe linii de dezvoltare neumaniste, fara stimuli culturali si artistici, fara elemente de „wow”, de bucurie a descoperirii sau fara increderea de a-si asuma riscuri si a gresi constructiv. Aparent, salvarea copiilor nostri nu se afla nici in scoli, nici in parinti. Primele sunt anchilozate in negare, ultimii sunt captivii propriei educatii: fricosi, supusi, nehotarati. Singura gura de aer proaspat a venit pentru tineri din mediul virtual. Acolo se scoleste deja, dezorganizat, spontan si sincron cu vremea, o mare parte dintre ei. Calculatorul, tabletele si telefoanele inteligente le-au modificat modul de operare: se hranesc cu stimuli puternici, rapizi, au nevoie de feed-back imediat, la un click distanta, au invatat sa acceseze orice informatie, sa comunice in grupuri, sa se expuna, sa se manifeste. Informatia nu mai este monopolul nimanui, aroganta stiutorului a disparut, lucrurile extraordinare ale planetei sunt vizibile de pe canapeaua sufrageriei mele, lectiile de geografie, istorie, biologie sau mate sunt, toate, pe youtube, in mii de variante si tutoriale care mai de care mai explicite. Toate acestea, au venit, desigur, cu o multime de contaminari negative: copiii nostri si-au pierdut capacitatea de concentrare pe termen lung, rabdarea sau puterea de discriminare critica a informatiei. Rele sau bune, nici scoala, nici familia nu s-au adaptat la aceste transformari. Fiecare trage de copil din directii distincte, incercand o repliere fortata la modul lui de gandire, dobandit odinioara. Avem, astfel, o intersectie de lumi care au strans la mijloc, intr-o incordare teribil de disociata, destinele copiilor nostri: o scoala rusinos de invechita, o generatie de parinti anxiosi si un mediu virtual exploziv, mai intens si rapid decat oricare dintre noi. Ce poti face pentru un copil sub talpile caruia s-au asternut atatea nisipuri miscatoare? Intre polul fix al anchilozarii institutionale si cel spectaculos al mediului online, singurul mediator posibil este familia. Parintii sunt singurii care pot exercita control si modifica echilibrul de forte. Ei sunt singura zona activa, cu adevarat decizionala si capabila sa intuiasca toate curentele viitorului. Nu inteleg ce ii opreste sa se asocieze, sa se organizeze, informeze, sa isi ia consultanti profesionisti in educatie (psihologi, mediatori, traineri etc) si sa exercite asupra culturii organizationale din scoala unde-si tin copiii cateva presiuni fundamentale, pozitive. Am tot vazut pe la sedintele cu parintii reflexele lor rusinoase de a se aseza in ultima banca, teama de a deschide gura, suspiciunea ca indraznelile lor se vor rasfrange razbunator pe copii. Cata vreme mamele si tatii de astazi au ticuri de scolari fricosi si inca manifesta simptomul capului plecat, nu-i de mirare ca generatia actuala a evadat in virtual si si-a gasit bucurie in salturile artificiale de la un nivel la altul, al jocurilor online. Nu vorbesc despre o lupta intre scoli si comunitatile de parinti, nici despre ivadarea claselor cu replici sau proteste nervoase. Vorbesc de interventii egal semnificative si de o parte si de alta, de dezbateri si negocieri, de leadership parental si implicarea activa a comunitatii locale in clasa. Nu-mi inchipui ca reconfigurarea scolii noastre inseamna copierea modelelor din afara, nici abdicarea de la invatarea temeinica, de la clasicul efort intelectual, complex si organizat. Am insa incredere in biologie si in resursele naturale de inteligenta ale acestui loc, in vibratiile ecosistemului nostru intelectual si fiziologic: stiu ca toate speciile isi ingrijesc cum pot mai bine puii si au cele mai clare intuitii despre supravietuirea si adaptarea lor. De aceea mi se pare nefiresc de absenta prezenta parintilor in scoli, extrem de nevalorificate intelectul si competentele unor adulti care, altfel, au succes in meseriile lor actuale. Mi se pare rusinos felul in care parintii romani si-au predat copiii, pe incredere, in mana unor functionari nereciclati de aproximativ 50 de ani, in marea lor majoritate. Si absolut de neexplicat pasivitatea si lipsa lor de atitudine fata de atatea disfunctionalitati, unele povestite alarmant in fiecare zi de propriii copii. Putini stiu ca pe hartie, criteriile de acreditare a scolilor romanesti sunt foarte ambitioase. Inspectiile scolare, evaluarile ministeriale si asistentele la lectie se fac conform unor itemi moderni, aliniati la tot ce inseamna astazi educatie de performanta. Cum au reusit atati oameni sa fenteze atatea reguli, proceduri si standarde? De ce educatia nu este centrata pe elev, de ce nu exista tratare diferentiata, de ce nu se aplica principiile managementului calitatii in care s-au format atatea sute de cadre, de ce nu exista cu adevarat implicare in comunitatea locala si parteneriate active in formarea copiilor? De ce exista mii de procese verbale de conformitate si acreditare a scolilor, in termenii cei mai laudativi si totusi, in teren, toata lumea consimte la atata ratare? De ce? Dintr-un motiv tare simplu: jocurile sunt facute unilateral, de o singura categorie de oameni, fara parteneriate de partea cealalta a factorilor interesati. E un exercitiu simplu, de asociere, comunicare, negociere si implicare activa, scoala-familie. Un exercitiu democratic pe care il pretindem zgomotos de la politicienii care ne reprezinta, si pe care culmea, nu suntem in stare sa il facem macar pentru copiii nostri, in imediata noastra apropiere si teribila noastra realitate. Nu cred inca in finantarea suplimentara a scolii romanesti. Banii s-ar duce deocamdata in gauri negre – unele ale coruptiei, altele ale mediocritatii, dar cele mai multe ale lipsei de parteneri activi care sa ii gestioneze just.

Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2019
martie (3)
2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000