Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
Fabuloasa poveste a primului Nobel romanesc. Viata geniului Emil Palade

Fabuloasa poveste a primului Nobel romanesc. Viata geniului Emil Palade

646x404 Fabuloasa poveste a primului Nobel romanesc. Viata geniului Emil Palade
646x404
George Emil Palade, geniul nascut la Iasi si confirmat la Stockholm de Fundatia Nobel, a fost nucleul biologiei celulare la nivel mondial. Aceasta este fabuloasa istorie a vietii sale: Stockholm, 10 decembrie 1974. Regele Carl Gustaf al XVI-lea al Suediei inmanandu-i lui George Emil Palade insemnele Premiului Nobel FOTOGRAFII: Arhiva personala Constantin Dimoftache Zeletin Stockholm, 10 decembrie 1974. Albert Claude (al treilea de la stanga), urmat de Christian de Duve, George Emil Palade (in centru) si Alexandr Soljenitin (al doilea din dreapta) Nu stii ce copil ai! O sa vezi mata de ce e in stare baietul aista!“, ii raspunde, aproape profetic, invatatoarea lui George Emil Palade mamei sale. Constanta Palade o rugase numai atat: sa nu-i dea premiul I fiului sau. Era primul din clasa, cu media 10, dar mama era institutoare la aceeasi scoala si, cine stie?, s-ar fi putut spune ca „baietul“ a fost favorizat. George Emil Palade a luat premiul I in clasa I. Si-apoi in clasa a II-a. Si in clasa a III-a. Si tot asa, pana a terminat scoala. Mai e o vorba ca, la examenul de Bacalaureat, chiar la proba orala, dupa ce i s-au pus intrebarile, elevul George dintr-a XII-a n-ar fi putut sa raspunda nimic. Dar nici atunci n-au fost probleme, se spune, ca s-au sfatuit membrii comisiei si au decis sa-l cheme a doua zi la examinari. Iar a doua zi a fost excelent si n-au putut sa-i dea nota mai mica de 10. „Numai lui Eminescu i s-a mai intamplat asta. A fost invitat la biblioteca Universitatii din Iasi, a urcat pe scena, a stat cateva minute si a plecat. N-a putut sa vorbeasca“, ne explica profesorul Laurentiu Popescu. Elevul Palade George Emil Palade uluia, confirma chiar marele filosof si pedagog Simion Mehedinti, care a avut intuitia formidabila a innobilarii de mai tarziu, de la Stockholm. La cursurile Liceului „Alexandru Hasdeu“ din Buzau, liceu pe care l-a absolvit pe cand acesta avea numele fiului, „Bogdan Petriceicu Hasdeu“, impresiona „prin capacitatea de concentrare, prin memoria iesita din comun, prin seriozitate si putere de munca“, ne spune si Radu Serban Palade, nepot de frate al savantului. La Medicina, facultate pe care a ales-o in ciuda sugestiei tatalui de a studia filosofia, a intrat primul, cu media 10. „Cine-o fi asta si cum arata?“, se intrebau colegii sai de an cand vedeau listele cu cei admisi. „Un tocilar, cocosat si gras“ „Probabil un tocilar, cu ochelari de miop, cocosat de cat a stat la masa de lucru, gras si maturizat inainte de vreme!“, isi dadeau unii cu parerea. „Eram curios sa-l cunosc si sa ma dumiresc“, se gandea si Ion (Cuti) Juvara, cel care avea sa devina legendarul chirurg si prieten apropiat al savantului. „Am cunoscut un tanar zvelt, frumos, demn, masurat in tot ceea ce facea, cu un par negru, bogat si cu ochii patrunzatori. Era foarte deschis, cu mult umor, ii placeau sotiile camaradesti“, marturisea Ion Juvara. Parintii si copii (de la stanga la dreapta: fiica Adriana, tatal Emil, mezina Cim, mama Constanta, viitorul sanvant George) George Emil Palade avea anvergura unui rock-star la Facultatea de Medicina, caci nu puteai sa-l cunosti fara sa fii coplesit de virtutile sale. Se amuzau studentii din anul I de la Medicina cand il puneau sa reproduca subsolul cu litere mici al unor pagini aleatorii din tratatul de anatomie al lui Testut-Latarjet si, cand raspundea, izbucneau in urale, necrezand ca exista cineva care poate memora atatea amanunte. „Tubul urinifer al delfinului“ Chiar daca e deja un truism, spunem: George Emil Palade a absolvit Medicina primul, cu 10. Din anul 1936, a mers la Catedra de Anatomie condusa de profesorul Francisc Rainer si a devenit, pe rand, preparator, asistent si sef de lucrari, dar, concomitent, a urmat formarea medicala, devenind extern si intern prin concurs. Un moment important il constituie insa elaborarea tezei sale de doctorat, revolutionara pentru nivelul cercetarii din anul 1940: „Tubul urinifer al delfinului“. Un amanunt: pentru ca problemele formulate de savant presupuneau studiul pe delfinul aproape viu, s-a organizat o expeditie chiar in Marea Neagra. Palade si-a pregatit cu meticulozitate un mic laborator intr-o valijoara, profitand de faptul ca delfinarii turci, care veneau din Anatolia sa vaneze mamiferele pentru grasimea lor, erau in plina recoltare in luna iunie, cand delfinii urca din Mediterana si Marea Egee in Marea Neagra cu ape mai reci, bune pentru jocul de imperechere. Delfinii, se pare, au fost cei care au asigurat prima izbanda a savantului. „Boala lui Arghezi“ In anul 1939, Palade a avut o misiune importanta: sa-l trateze pe marele poet Tudor Arghezi. Boala acestuia – o sciatica extrem de dureroasa, refractara la tratament – parea atat de enigmatica, incat medicii s-au gandit chiar sa propuna in nomenclatoare o entitate morbida noua: „Boala lui Arghezi“, asa cum, inainte cu un deceniu, intentionasera sa dea formei clinice extrem de particularizate a febrei tifoide „Boala lui Take Ionescu“. Asadar, printre medicii chemati la capataiul poetului se afla si tanarul promitator George Emil Palade. Desi nu reuseste sa-i gaseasca poetului remediul, Palade ia hotararea sa opreasca administrarea morfinei, cu sprijinul puternic al Paraschivei Arghezi (n.r. – sotia poetului). Dupa ce s-a recuperat, in urma unei injectii facute de doctorul Dimitrie Grigoriu-Arges, Arghezi a scris piesa „Seringa“, in care i-a ironizat pe toti medicii pe care i-a intalnit. George Emil Palade a fost si el tinta ironiilor. Totusi, un amanunt i-a scapat poetului in „Seringa“: savantul era si persoana de legatura dintre Arghezi si magnatul Nicolae Malaxa, care-l sustinea financiar. I-a ingrijit pe aviatorii raniti in razboi Activitatea clinica a lui George Emil Palade, de medic in relatie directa cu pacientii, a fost, mai degraba, subreda. Dar nu mai putin lipsita de importanta, caci viitorul savant roman a ingrijit ranitii din batalioanele de aviatie de la Baneasa, in cel de-al Doilea Razboi Mondial. Avea gradul de locotenent. Pesemne ca aceasta experienta l-a facut sa evite contactul direct cu suferinta umana, fiindca aici s-a incheiat activitatea clinica a medicului Palade si, dupa razboi, a pornit in cautarea originilor bolii, pentru a le putea trata inainte ca acestea sa nimiceasca omul. Casatorit cu Irina Malaxa: „Geniul si Zeita“ De industriasul Nicolae Malaxa avea sa-l lege o relatie mult mai apropiata, pentru ca, in 1946, George Emil Palade se casatoreste cu Irina (Lulu) Malaxa, fiica inginerului. O ceremonie restransa, cu putini invitati si niciun fotograf. Despre Irina, presa internationala scrisese ca ar fi fost implicata intr-o nevinovata idila de adolescenta cu mostenitorul tronului Romaniei, Marele Voievod Mihai. „El inalt si blond, ea svelta, bruneta, cu un splendid profil grecesc, alcatuind un cuplu atat de contrastant“, cum ii descria, in iulie 1939, cotidianul american „Palm Beach Report“. La scurt timp dupa casatorie, „geniul si zeita“ au plecat in America. Pe cai legale, cu acte in regula, caci era 1946, iar lucrul acesta inca se putea. „Cercetator american nascut-roman“ In Statele Unite ale Americii, mai intai in laboratoarele profesorului Robert Chambers de la Universitatea din New York, apoi la Institutul Rockefeller (seful Departamentului de Biologie Celulara), la Universitatea Yale (conducator al Catedrei de Biologie Celulara) si la Universitatea din California (decan pentru stiinta), George Emil Palade a construit, cu rabdare si devotament, reputatia celui mai bun „Romanian-born American cell biologist“ (n.r. – cercetator american in biologia celulara, nascut-roman). Vorbea o romana perfecta, indulcita moldoveneste ca in targul Iasilor, pe Strada Sarariei, unde locuia in copilarie, si niciodata n-a renuntat la cetatenia romana. George Emil Palade a facut multe vizite in Romania, caci scrisorile de la frati, nepoti, parinti nu-l puteau tine departe prea mult timp. „Prima data a venit in tara in decembrie 1965, intr-o delegatie a Academiei SUA, pentru a facilita relatiile si schimburile de cadre intre cele doua academii. Vizita a durat cateva zile“, isi aminteste Radu Serban Palade. George Emil Palade si Ion (Cuti) Juvara, prieteni de-o viata Palade avea, de ce sa nu recunoastem, si simtul umorului. in 1969, in cadrul unei alte vizite, i-a adus prietenului sau Cuti Juvara celebra revista care cimenteaza prietenii, „Playboy“. Desi era pe patul de spital, chirurgul a tresarit amuzat de glumita intima. In timpul aceleiasi vizite, dupa o luna petrecuta in facultatile si laboratoarele romanesti, savantul a facut un raport consistent, adresat presedintelui Nicolae Ceausescu. Lasati cercetatorii sa plece in strainatate!, ii spunea dictatorului si, oricat de ironic ar parea, la 1 noiembrie 1971, chiar s-a intalnit cu seful statului si a reusit sa-l convinga sa-i lase pe sotii Maya si Nicolae Simionescu in SUA. Pe cei care tineau in maini destinele Romanei i-a caracterizat scurt, dupa Revolutie: „Erau in mod evident interesati de valoarea propagandistica a relatiei cu mine“. In 1974, George Emil Palade primeste cea mai inalta confirmare: premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicina. in 1975, Academia Romana il alege membru de onoare. Inca din 1961 insa, era membru al Academiei de Stiinte din SUA. De altfel, in 2007, presedintele Traian Basescu il decoreaza cu Ordinul National Steaua Romaniei in grad de Colan, dupa ce, in 1986, presedintele american Ronald Reagan ii decernase Medalia Nationala pentru Stiinta. Cenusa lui George Emil Palade a fost imprastiata in Bucegi de Filip, fiul sau George Emil Palade a murit la 7 octombrie 2008, la ora 12.05, in San Diego, California. Mai avea o luna si ar fi implinit patriarhala varsta de 96 de ani. A fost incinerat, fara vreun impediment mediatic, iar cenusa sa a fost imprastiata de copiii sai, Filip Palade si Georgia Palade van Dusen, in Masivul Bucegi. De pe Varful cu Dor. Tatal lui Palade, prizonier de razboi „Emil Palade a participat la campania din Bulgaria, al Doilea Razboi Balcanic din 1913. Ca orice invatator si ca orice om scolit, la vremea respectiva, era comandant de companie. Cand a inceput razboiul (n.r. - Primul Razboi Mondial), a fost din nou concentrat. La 15 august 1917, a participat la luptele de la Oituz, unde apara o colina cu compania lui. Au fost incercuiti si-au ajuns prizonieri in Germania. Prima data a fost la Hanovra incartiruit ca prizonier. Acolo, colonelul Sturdza, trecut de partea nemtilor, a dus o activitate de racolare a ofiterilor si soldatilor pentru a lupta alaturi de Puterile Centrale impotriva Antantei si a tarii. El n-a vrut sa se inroleze, si atunci a fost deportat intr-un lagar de exterminare din Stralsund, in nordul Germaniei. in fiecare saptamana primeau ca alimentatie o paine de tarate, pe care si-o imparteau in sapte felii. Acasa, toti au crezut ca-i mort. Si bunica, sotia lui, a inceput sa scrie la toate Crucile Rosii. Prin Crucea Rosie elvetiana, l-a descoperit, i-a trimis lenjerie, un pulover, conserve, ciocolata si ce se mai putea trimite. Datorita acestui ajutor a supravietuit. Dupa terminarea razboiului, li s-a spus sa plece, ca sunt liberi. Si-a venit cum a putut. Majoritatea drumului l-a parcurs pe jos, asa ca a ajuns foarte tarziu in tara. Momentul revederii a fost emotionant“, ne povesteste Radu Serban Palade. „Cum, n-a luat Nobelul? Las’ c-o sa-l ia!“ Matusica Didica a stiut dintotdeauna ca nepotul ei George va deveni mare cercetator, ba chiar ca va lua premiul Nobel. Despre Didica, de fapt Alexandrina Enachescu Cantemir, etnografa cu studii la Viena, se spune ca l-ar fi inspirat pe Henri Matisse, pentru opera sa celebra „La blouse roumaine“, dupa ce pictorul i-a consultat lucrarea de specialitate, „Portul popular romanesc“. „Cand a luat George Nobelul...“, incepea, de la o vreme, matusa Didica, dar cu mai multi ani inaintea marelui eveniment. I-o taia scurt unul dintre nepoti: „Care Nobel, matusa? Unchiul George n-a luat niciun Nobel“. Matusa, cam tare de urechi, striga: „Cum, n-a luat Nobelul? Nu-i nimic, las’ c-o sa-l ia!“, ne povesteste profesorul Constantin Dimoftache Zeletin. A fost o vizionara matusa Didica, la fel ca Nicolae Malaxa, socrul savantului Palade, care i-a dedicat o ginerelui o carte a lui Werner Heisenberg, „Physics and Phylosophy“, cu mentiunea: „Doctorului George Palade. Anticipare la premiul Nobel“. In 1958, cu 16 ani inainte ca Palade sa devina, cu adevarat, laureat. De la primele cercetari facute de George Emil Palade, ca bursier in laboratorul Institutului Rockefeller din New York, in 1946, pana cand a fost recompensat cu premiul Nobel, in 1974, au trecut 28 de ani. Interval in care a revolutionat biologia celulara, aratand lumii harta sofisticata a celulei, o lume in sine, cu structuri ale caror functii s-au dovedit indispensabile vietii. Alaturi de familie, la premiere Nu a luat pe nimeni prin surprindere vestea din octombrie 1974, ca Palade si colegii sai, Albert Claude si Christian de Duve, sunt laureatii Nobel pentru Medicina ai anului. Atat de izolat in activitatea de cercetare, George Emil Palade nu a vrut sa fie singur la festivitatea de premiere organizata la 10 decembrie 1974, ca in fiecare an – la comemorarea mortii lui Alfred Nobel. A dat nenumarate telefoane in tara, la rude, sa le invite la Stockholm. S-a oferit chiar sa le plateasca biletele de calatorie si tot ceea ce era necesar pentru sejurul in capitala suedeza. Dar plecarea din Romania nu era un lucru atat de simplu. Aveai nevoie de pasaport care, la vremea aceea, nu putea fi eliberat, daca era eliberat, mai devreme de trei luni – inutil pentru familia Palade din Romania, pe care-o desparteau doar cateva zile de festivitate. Cu ingaduinta premierului de atunci, Manea Manescu, au obtinut rapid pasapoartele Adriana si Constanta (Cim) Palade, surorile savantului, precum si doi dintre nepotii lui, Radu Serban si Irina-Alexandra (Ina). Si-au pus in bagaje rochiile lungi de ceremonie si fracul cu guler tare si papion si-au plecat la Stockholm. Ajunsi aici, au intalnit pentru prima oara familia din America a savantului: pe cea de-a doua sotie, cercetatoarea Marilyn Farquhar, si pe copiii lui – Philip si Georgia, impreuna cu sotul ei, Derek van Dusen. Ei opt si cu savantul noua au pasit impreuna in marea sala de concerte din Stockholm, impodobita cu trandafiri proaspeti, adusi special de la San Remo. Aici a dat Palade mana cu regele Carl Gustaf al XVI-lea al Suediei, care i-a inmanat nepretuita medalie Nobel, o diploma si un cec in valoare de aproximativ 160.000 de coroane suedeze, care acum valoreaza cat un milion de coroane, adica putin peste 500.000 de lei noi. Pe aceeasi scena cu Soljenitin Dupa ce a fost indulcit de mirosul imbietor al trandafirilor, coplesit de numarul mare de savanti si naucit de flash-urile declansate fara oprire, publicul a fost placut surprins de prezenta scriitorului rus Alexandr Soljenitin. Pe aceeasi scena cu George Emil Palade, romancierul anticomunist a primit medalia Nobel castigata cu patru ani in urma, in 1970, pentru literatura. (intarzierea a fost cauzata de imposibilitatea lui Soljenitin de a parasi Uniunea Sovietica in anul respectiv.) Presa romaneasca, zgarcita cu Palade „Le Figaro“, „Le Monde“, „L’Aurore“ si „International Herald Tribune“ au descris amanuntit descoperirile celor trei laureati Nobel pentru Medicina: George Emil Palade, Christian de Duve si Albert Claude, la 11 octombrie, a doua zi dupa publicarea comunicatului de presa. In Romania insa, Palade a devenit o certitudine de-abia in 1975, cand a fost numit membru al Academiei Romane. In octombrie ’74, se auzise vag ca un roman a primit premiul Nobel. La publicarea comunicatului, „Romania libera“ cita Agerpres in nu mai mult de opt randuri, pe pagina 12: „Premiul Nobel pentru medicina pe anul 1974 a fost atribuit profesorilor Albert Claude, de la Universitatea Libera din Bruxelles, Christian de Duve, de la Universitatea Rockefeller din New York, si George Emil Palade, de la Universitatea Yale din SUA. Cei trei oameni de stiinta au primit inalta distinctie pentru descoperirile lor asupra organizarii structurale si functionale a celulei“. Nimic despre nationalitatea romana a profesorului Palade. Nimic despre faptul ca era primul roman laureat al premiului Nobel, cea mai inalta distinctie stiintifica din lume. Printre „Frigider vorbitor“, „Cresterea camilelor de lapte!“, „De ce nu campionatul de fotbal intr-o zi?!“, „Saptamana inimii“, „Vaca din holul blocului“ si „Trandafirul, anestezicul ideal“, publicatia „Saptamana culturala a Capitalei“ a strecurat pe pagina a doua si o fraza despre Nobelul lui Palade. Comentarii mai aprofundate au facut insa Alexandru Ivasiuc in „Romania literara“ si Ion Bruckner in „Tribuna“. „Indraznesc sa cred ca acest premiu Nobel isi are radacinile si in iubirea sa pentru muntii Carpati, pentru literatura, muzica, istorie deopotriva...“, incheia Bruckner. Portiuni din celulele noastre ii poarta numele Pe scurt, Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicina a fost acordat, in 1974, echipei formate din Albert Claude, Christian de Duve si George Emil Palade „pentru descoperirile lor privind organizarea structurala si functionala a celulei“, potrivit descrierii formulate de Comitetul Nobel. „Am inteles, in sfarsit, in termeni generali, cum este organizata celula, cum functioneaza organitele ei specializate, intr-o maniera integrata, pentru a-i asigura supravietuirea si multiplicarea. Aceste cunostinte au inceput deja sa fie puse la treaba pentru intelegerea functiilor celulelor anormale. Multe dintre problemele medicale majore ale zilelor noastre sunt bolile degenerative, care isi au punctul de pornire la nivel celular si care pot fi puse pe seama disfunctiilor mecanismelor de reglare a celulelor. Biologia celulara face posibil, in sfarsit, un vis vechi de un secol: acela de a putea analiza bolile la nivel celular – primul pas catre controlul lor“, explica George Emil Palade, in discursul sau de multumire din cadrul banchetului Nobel, la 11 decembrie 1974. Cartograf al lumii invizibile Mai exact, odata ce lumea medicala a inteles bucataria interna a celulei si care sunt functiile normale ale acesteia, a devenit mult mai usor de identificat originea celulara a bolilor si descoperirea unor tratamente care sa actioneze direct asupra sursei lor. George Emil Palade a fost explorator al unei lumi noi, al carei cartograf a devenit. „Orice desen al celulelor din 1952-1953 pana cand va pieri omenirea va fi cu ceea ce a facut Palade“, spune profesorul Laurentiu Popescu, directorul Institutului „Victor Babes“, din Bucuresti. De altfel, laureatul Nobel a depistat rolul si functiile mitocondriilor, „uzinele de energie ale celulei“, si a vazut pentru prima oara in interiorul celulei umane niste mici granule, formate din acid ribonucleic (ARN) si proteine, care de-atunci poarta numele de „corpusculii lui Palade“ sau ribozomi. A fost primul dintre cei patru laureati romani: George Emil Palade, 1917-2008, nascut la Iasi, este primul laureat Nobel roman, in 1974. Ioan Moraru, 1927-1989, nascut la Darlos (Sibiu), a luat premiul Nobel pentru Pace in 1985. Elie Wiesel (n. 1928), nascut la Sighetu-Marmatiei, a luat premiul Nobel pentru Pace in 1986. Herta Müller (n. 1953), nascuta la Nitchidorf, judetul Timis, este laureata Nobel pentru Literatura, in 2009. Exclusiv: colegul de Nobel al lui Palade, despre savantul roman Belgianul Christian de Duve este singurul supravietuitor din echipa celor trei laureati Nobel pentru Medicina din 1974. Adus la Institutul Rockefeller de George Emil Palade, cercetatorul De Duve este descoperitorul lizozomilor, componente celulare care contin enzime esentiale in metabolismul celular. „Sunt foarte batran si inca extrem de ocupat“, ne-a scris Christian de Duve (95 de ani) dupa ce l-am rugat sa ne dezvaluie cateva detalii din colaborarea lor la Institutul Rockefeller. Cu toate acestea, ne-a vorbit, pe scurt, despre trei dintre calitatile memorabile ale lui Palade. Multidisciplinar, perfectionist, sarmant „Multidisciplinar, spre deosebire de multi dintre contemporanii lui, Palade nu s-a limitat la o singura disciplina: morfologie, biochimie sau alta. A insistat sa le combine pe toate, in asa fel incat sa obtina o imagine de ansamblu a organizarii structurale si functionale a celulei. Perfectionist. Asta e a doua calitate a lui Palade. in toata munca lui, a insistat asupra rigorii si calitatii, nu doar in ceea ce-l privea pe el insusi, ci si pe colaboratorii sai. Pentru el, stiinta era, de asemenea, arta. Si, nu in ultimul rand, Palade era sarmant. Era un gentleman de scoala veche, cu o eticheta si cu o carisma de exceptie. Radia autoritate, dar fara nicio urma de aroganta“, isi aminteste de Duve. Zilele acestea, Christian de Duve lucreaza la urmatoarea carte ca si cum ar fi ultima, in ultimii ani concentrandu-si intreaga activitate asupra originii genetice a lumii. Cel mai recent titlu publicat de Christian de Duve este „De Jésus à Jésus... en passant par Darwin“ (n.r. – De la Iisus la Iisus, prin Darwin), in 2011. Celalalt coleg de Nobel al celor doi, belgianul Albert Claude, a fost cel care l-a adus pe Palade la Rockefeller si care i-a fost maestru pentru o vreme. A murit la 22 mai 1983, la Bruxelles. Prof. dr. Radu Serban Palade, medic chirurg: „Vorbea prea putin despre el“ Profesorul doctor Radu Serban Palade (68 de ani) este, poate, nepotul preferat al laureatului Nobel. Este fiul Adrianei, sora mai mare a profesorului George Emil Palade, si, din admiratie, ba chiar, de ce nu, din mandrie, Radu Serban a pastrat numele mamei, nu pe al tatalui, avocatul Israil, care era var cu Octavian Goga. De fiecare data cand unchiul George venea la Bucuresti, pe el, nu pe altcineva, il suna sa-l ia cu masina de la aeroportul Baneasa si sa-l duca la hotelul Athénée Palace, unde statea in vizitele oficiale. Tot el il plimba de la un prieten la altul prin Bucuresti in vizitele neoficiale, cu Securitatea pe urmele lor. Reporter: George Emil Palade avea o dilema: stiinta romaneasca sau stiinta de calitate? Acesta e motivul pentru care a ales sa plece in SUA, in 1946? A preferat stiinta de calitate, adica internationala? Radu Serban Palade: intre cele doua Razboaie Mondiale, Facultatea de Medicina din Bucuresti a avut profesori renumiti. Printre ei, un loc cu totul deosebit il ocupa profesorul Francisc Rainer, care a infiintat Institutul de Anatomie si Embriologie, la Facultatea de Medicina, si Institutul de Antropologie. A fost si profesorul André Boivin. El era profesor de biochimie si de imunologie si a fost adus de profesorul Cantacuzino. André Boivin este considerat parintele imunologiei, a inceput studiul acizilor nucleici. Al treilea personaj a fost profesorul Gr. T. Popa, care fusese bursier la Rockefeller, in SUA, care studiase in laboratoarele experimentale din Anglia si din SUA. Si, in afara de aceste trei mari personalitati, care au marcat formarea si evolutia profesorului Palade in timpul anilor de studentie 1930-1936, la Facultatea de Medicina din Bucuresti, mai erau si altii. Cum a fost profesorul Vintila Ciocalteu, si el bursier Rockefeller, cum a fost profesorul Emil Craciun, de la anatomie patologica, urmasul lui Victor Babes, si el fost bursier Rockefeller. O pleiada de profesori extraordinari. Totul a fost cum a fost pana in 1946-47, cand a venit reforma invatamantului si cand au ajuns profesori universitari oameni favorizati politic, fara experien-ta didactica, fara capacitate extraordinara. La asta se referea profesorul Palade. Au contribuit si evenimentele din 6 martie ’45 la plecarea profesorului? Evident. A fost marcat de ceea ce i s-a intamplat lui Gr. T. Popa. In 1948, el era decanul facultatii si a tinut o conferinta la Ateneul Roman: „Mai este astazi actual sa credem in Iisus Hristos?“. Dupa aceasta conferinta, organele de Securitate au vrut sa-l aresteze. Profesorii si studentii au iesit in curtea facultatii. Profesorul s-aascuns intr-un beci si, dupa cateva zile, a murit. Asta a avut pentru corpul didactic, pentru studentii la Medicina si pentru lumea universitara un impact foarte negativ. George Emil Palade si Radu Serban Palade Numai pentru ca a pus la indoiala credinta in Iisus? Nu, pentru ca in urma conferintei a lamurit lucrurile, iar acest lucru nu convenea sistemului ateist care trebuia instalat. Cum a fost prima intalnire cu George Palade, in decembrie 1965? Prima intalnire a fost la Aeroportul Baneasa, in sala de asteptare. Era seara, in jur de ora 8. Era un om zvelt, foarte prezentabil, cu o atitudine demna si extrem de eleganta, un om foarte civilizat, foartepoliticos, retinut, calm, fara excese. Absolut intotdeauna cand venea acasa, mergea la mama lui, Constanta Palade, cat timp inca traia, si care statea impreuna cu Cim, in Bucuresti, vizavi de Cercul Militar, pe bulevardul 6 Martie, numarul 5, intr-un apartament, la etajul 6. Intotdeauna venea si-si petrecea o zi impreuna cu noi, intotdeauna isi vizita fostii colegi cu care ramasese in relatii foarte stranse. Mergea la profesorul Ion Juvara, celebrul chirurg, pe strada Columb, numarul 10, la profesorul Bruckner, la profesorul Vlad Voiculescu, la profesorul Panait Sarbu, la profesorul Dumitru Vereanu. Toate aceste trasee nu erau urmarite de Securitate? Ba da. Si? Ce facea? El mereu prefera sa mearga cu mine cu masina prin oras si, intr-adevar, in spatele nostru mereu mergeau „sefii“. Probabil ca de-aici apropierea dintre el si dumneavoastra. Foarte multi din familie am facut studii de medicina si toti am ajuns bine in domeniul nostru. Pentru noi a fost un exemplu. Va sfatuia pe drumul medicinei? Ne-a lasat pe fiecare sa facem ce dorim, ca specialitate, nu ne-a influentat deloc. Eu am facut chirurgie, sora mea a facut bacteriologie, cealalta vara primara a facut pediatrie. Va povestea despre realizarile lui? Despre el vorbea prea putin. Si cand vorbea, o facea la un mod glumet. De exemplu, a fost invitat la Academia Pontificala din Roma, unde Papa Ioan Paul al II-lea i-a inmanat un colan. Si cand i-a pus colanul la gat, el i-a spus Papei: „Preasfintite parinte, dar eu sunt ortodox, sa stiti!“. „N-are importanta, draga, la cate-ai facut matale pentru umanitate, depasesti orice granita a confesiunii“. Odata, in 1969, la 1 ianuarie, a venit la Bucuresti sa ne vada dupa un periplu prin capitalele europene. A fost intai la Madrid, unde a fost aureolat cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii din Madrid, a fost la Londra, la Paris, la Berna. Si spunea: „Am plecat cu anumite kilograme, dar acum, cand ma intorc, toate medaliile astea sunt in plus. Nu pot sa le-arunc, nu? Atarna greu, domnule, stiinta!“.

Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2019
martie (3)
2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000