Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
Despre bucuria ca se face dreptate

Despre bucuria ca se face dreptate

Cand Ceusescu a fost ucis o explozie de bucurie a cuprins tara, imi aduc bine aminte. Eram bucurosi ca s-a facut dreptate, ca a fost pedepsit pentru suferinta pe care ne-o adusese, eram plini de speranta pentru ce va urma in absenta lui. El intruchipau raul, iar raul disparuse simbolic odata cu moartea lui. Azi tot mai multe persoane corupte sunt pedepsite pentru faptele lor si multi dintre noi ne bucuram si spunem ca s-a facut dreptate. Se vede asta usor din comentariile la articolele care prezinta aceste vesti. Oamenii vor sa dispara raul la fel cum voiau in 1989. Pe de alta parte, este un loc comun ca nu este bine sa te bucuri de raul altuia. Este bine sau este rau ca ne-am bucurat in felul acesta? Este acesta o bucurie frumoasa sau o bucurie urata? Daca este si una si alta unde se termina frumusetea si unde incepe uratenia? Am pus aceste intrebari catre doi prieteni si am primit doua raspunsuri, pe care le redau mai jos. Raspunsul primului prieten “Iti marturisesc ca si eu m-am bucurat cand l-am vazut pe Cosma de la CJ Prahova incatusat. Bucuria mea (chiar m-am bucurat mult!) are patru motive: 1. Faptul ca statul de drept (ca temei al civilizatiei) functioneaza, in ciuda adversitatilor. In paranteza merita spus ca civilizatia este intr-un sens scopul arhetipal al omenirii. In crestinism, Ierusalimul ceresc. Statul de drept nu trebuie confundat cu dreptatea naturala. Este intr-un fel exact opusul. Dreptatea naturala – in sensul de dreptate primitiva, dreptate telurica – este cea a infernului, a Furiilor, a titanilor. Este intotdeauna tragica, toate tragediile grecesti se bazeaza pe conflictul dintre aceasta forma a dreptatii telurice, anterioare cetatii, si dreptatea apolinica, a regelui. A te bucura de chinurile altuia – pe care acesta intr-un mod “drept”, legitimat de regulile “naturale” sau omenesti, le suporta – tine de frustrare, de bucuria fata de raul altuia si de fapt de razbunare. Razbunarea este dreapta, cumva, are legatura cu dreptatea insasi. Chiar si Dumenzeu in Iov o recunoaste ca valabila. Doar ca este o dreptate a caderii, a infernului, a frustrarii, a lipsei. Aceasta frustrare a fost descrisa in mitul grec prin Erinii. E frumos cum se explica in Orestes al lui Euripide invingerea apolinica a Furiilor. La final vine Apollo si restabileste totul. Dar si pentru ca Orestes arata compasiune la un moment dat. In epoca “naturala” dreptatea statea sub semnul Eriniilor, deci al blestemului. A face raul intra imediat sub incidenta fortelor infernale care fac actul de justitie naturala, se razbuna, platesc, cum zic englezii, retribution. Diavolul este cel ce acuza, cel frustrat, cel care vrea sa se faca dreptate sub forma razbunarii, ca in iudaism si in crestinism … Cei ce s-ar bucura de intrarea lui Basescu – ca Antenele – in puscarie par sa fie dintre cei munciti de Furii, iesiti dintr-o logica a razbunarii. Nu prea cred ca bucuria lor vine dintr-un spirit apolinic, dintr-un spirit al cetatii, din placerea de a vedea reinstaurata armonia, civilizatia, ordinea. 2. Pentru ca e stopata o serie de daune, un rau, o maladie, un curs rau al actiunilor Ce s-a intamplat acolo in Prahova depaseste imaginatia. 3. Procurorii sunt eroii civilizatori, cavalerii invingatori. E ceva motivator si o poveste foarte frumoasa,ar putea sluji de materie prima pentru un mit istoric. 4. Pentru ca este o dovada de obiectivitate in spatiul public, nu o simpla razbunare subiectiva sau o crima interesata mascata sub un simulacru de proces ca in cazul lui Ceausescu. Unii avem firi mai blande, altii mai rautacioase, din nastere. Dar important este ce facem cu ceea ce avem de la nastere. Dreptatea pe care o cerem trebuie sa tinda spre obiectivitate. Daca suntem prea buni, atunci trebuie sa devenim mai severi, iar daca suntem prea rautaciosi, atunci trebuie sa devenim mai buni. Dar asta nu este posibil pentru fiecare de unul singur, ci doar prin echilibrarea reciproca a tendintelor noastre subiective. De aceea dreptatea nu poate fi decat un bun public. Consecintele blandetii exagerate sunt urmatoarele: -lipsa de obiectivitatea si tratare in mod egal a tuturor indiferent de ce au facut. Consecintele rautatii sunt urmatoarele: -lipsa de obectivitate si tratarea discriminatoriu a oamenilor indiferent de ce au facut. Rautatea si blandetea duc la imposibilitatea sortarii valorilor, a evaluarii responsabilitatilor si la scaderea productivitatii grupale si organizationale. Rautatea si blandetea personala exagerate pot fi controlate de catre o persoana prin: -ratiune, stiind ca duce la lucruri care se repercuteaza asupra ta si a altora in mod negativ. Acest mod este accesibil oricui. -spirit. Acest mod este accesibil doar celor care aleg asta. Rautatea si blandetea exagerate pot fi controlate la nivel organizational si social doar prin institutii corecte, prin proceduri clare, neinterpretabile, de sortare a comportamentelor valoroase si de management al conflictelor. A lasa puterea la nivelul unei singure persoane intr-o organizatie sau intr-o tara care nu are proceduri clare si corecte, modificabile doar foarte lent pentru optimizare in timp, deschide calea arbitrarului, in special cand o astfel de persoana nu are valori spirituale. Statul de drept inseamna obiectivitate publica. Inseamna domnia legii prin acordul institutional al tuturor persoanelor din cetate cu privire la tipurile generale de actiuni permise si nepermise, nu domnia unor persoane anume, oricat de intelepte ar fi acestea. Iar cum orice om care ajunge intr-o pozitie de putere in stat tinde sa domneasca el insusi in loc sa asigure domnia legii, statul de drept nu poate exista decat printr-o atenta echilibrare a puterilor, a organizatiilor publice majore, adica un stat de drept nu poate fi decat policentric. De aici rezida pericolul major al oricarui partid stat pentru cetatenii tarii in care acesta are puterea. Asadar ma bucur ca ne indreptam catre un stat de drept si ca sufocantul partid stat devine tot mai putin puternic. Ma bucur ca se face dreptate inseamna ca ma bucur ca pot respira in tara mea.” Raspunsul celui de al doilea prieten “Dreptatea se refera la respectarea unor reguli si legi. Dreptatea este ceva inventat de oameni sau primit de oameni ca sa ne putem intelege unii cu altii, dar dragostea nu este o inventie si nu este nici ceva primit. Ea exista de la sine, din noi, este zambetul sincer pe care il vedem pe fata celuilalt cand ne intalnim unii cu altii. Dreptatea fara a mai putea zambi niciodata cu un om dupa aceea este o pierdere, nu un castig. Dreptatea nu este o valoare in sine, ea e doar un bun instrument, indispensabil poate, ca sa ne intelegem. Dar daca oamenii ar avea dragoste unul pentru altul nu am mai avea nevoie de reguli si de dreptate. Pentru ca nimeni nu ar mai face ceva sa supere pe altul, sau daca ar face fara intentie ti-ar cere imediat iertare. Daca iti pasa de altcineva nu il faci sa simta ca trebuie sa iti caute dreptatea datorita faptelor si deciziilor tale. Ca sa poti sa faci asta cu trebuie sa il cunosti pe cel de langa tine, sa sti ce valori are, care sunt diferentele. Dar niciodata nu vom putea cunoaste pe toti oamenii, nici macar pe cei care spunem ca ne sunt apropiati. Cu cat oamenii sunt mai asemanatori cu noi, cu atat ii cunoastem mai usor. Dreptatea este asadar valoroasa mai ales cand nu ne cunoastem unii pe altii, adica atunci cand suntem multi cei care avem interese comune si cand suntem diversi. Dreptatea este esentiala pentru un popor, pentru un stat, pentru o asociere de state. Pe masura ce ne cunoastem devine tot mai putin importanta. Intr-un grup de prieteni, de colegi vechi de scoala, de serviciu sau intr-o familie ce importanta mai are cine are cu adevarat dreptate? Daca are importanta mare inseamna ca nu suntem cu adevarat un grup, suntem niste straini impreuna ca in metrou. Daca suntem un grup il lasam in ale lui pe cel care nu are dreptate si il iubim sau macar toleram mai departe pentru ca este al nostru, il stim. Sau noi al lui, sau reciproc. Si la un moment dat isi va da seama si singur ca a gresit. Iar daca nu iti va da seama asta e, unii sunt neputinciosi, victime oarbe ale unui fel de a fi. Daca va vrea sa plece dintre noi il lasam sa plece, poate ca se va intoarce mai tarziu. Ce rost are cand cineva decide sa plece din grupul nostru sa aruncam cu noroi in el? Ce vrem sa spunem cu asta? Ni se pare ca nu putem trai fara reguli si dreptate, dar ca am putea trai fara dragoste. Asta e pentru ca suntem sau am devenit egoisti, ne raportam doar la noi insine. Vrem doar dreptatea noastra. Dreptatea noastra nu poate exista fara dreptatea altuia, pentru ca a avea dreptate inseamna sa ceri altuia sa ti-o recunoasca. Dar nimeni nu iti recunoaste ceva daca in situatia inversa nu s-ar astepta sa recunosti si tu la fel pentru el. Cand acceptam si dreptatea celuilalt atunci inseamna ca am inceput sa avem dragoste. De fapt dreptatea e un fel de surogat, de forma abstractizata si saracita de relatie umana autentica. Cel mai greu pentru un manager este sa ajute oamenii din grupul lui sa aiba un minim de dragoste unii fata de altii, sa ii faca sa se tolereze pe cei care sunt in mod inevitabil in conflict de interese, asa cum se intampla adesea intr-o tara. Ca sa poata face asta trebuie ca el insusi, managerul, sa aiba dragoste de oameni. Daca nu are se va refugia intr-un discurs de aparare a dreptatii, a cinstei. Dar dreptatea este asa cum sunt legile, iar daca legile sunt nedrepte… si adesea sunt. A vorbi doar despre ce e drept ca manager este ceva foarte saracacios. Desigur, si saracia asta este mult mai buna decat a ignora dreptatea si a incuraja dusmania. Dar o astfel de tara sau grup de fapt inceteaza sa existe. Se va dezintegra de la sine. Managerul devine un anti-manager, un agent distrugator, nu unificator, nu coordonator. In Romania de azi cei mai buni sunt obsedati de dreptate, iar cei mai rai incurajeaza dusmania. Avem nevoie de lideri care sa iubeasca oamenii. Cineva a vorbit demult despre un simt al dreptatii, care iti spune intr-un fel fara cuvinte cum sa aplici legea astfel incat sa nu duca la un rezultat nedrept. Acest simt l-ar avea orice om. In baza lui orice om stie cand a facut ceva nedrept, chiar daca pretinde ca e drept de ochii lumii. Acest sim? ar permite sa vorbim de morala si de vinovatie, de responsabilitate pentru faptele noastre. Mai tarziu altii au spus ca simtul dreptatii este o intelepciune izvorata din faptul ca ne pasa de oameni, de cei pe care ii evaluam si ale caror fapte le judecam. Sa faci dreptate si sa nu fie nimeni multumit, ce tristete ar fi aceasta. Se poate intampla doar cand nu ne pasa de oameni. Altfel spus simtul dreptatii ar avea de a face cu dragostea si cu cat il avem mai mult, cu atat cautam mai putin dreptatea formala. Cu cat il avem mai putin, cu atat facem mai mult cum vrem noi legile si doar ceea ce vrem noi cu legile. La ce ne-ar folosi sa dovedim ca avem dreptate, daca atunci cand cineva este in suferinta sau vedem ca ar putea fi nu suntem sufleteste alaturi de el? Chiar si cel care ne-a nedreptatit merita compasiunea noastra. De fapt cel care ne-a nedreptatit sau stim ca urmeaza sa o faca merita cea mai multa dragoste din partea noastra. Tot timpul, pentru ca trebuie ca sufere in sinea lui deoarece este o fiinta umana, si mai ales atunci cand sufera vizibil dintr-o cu totul alta cauza. Nimic nu ar fi mai urat si mai nefolositor pentru noi decat sa ne bucuram de suferinta celui care ne-a nedreptatit. Daca vom face asta el se va izola de noi si ne va uri. Dragostea e mai mare decat dreptatea, dar cu totii trebuie sa facem cat mai mult efort sa fim drepti. Fiecare dintre noi insine sa lucreze asupra sa. Restul vine de la sine. Tara, prietenii, si o viata frumoasa.” Incheiere Din raspunsurile celor doi prieteni mi-am mai dat seama cat de importante sunt pentru viata noastra sa cunoastem radacinile culturale ale Europei, acea gandire care problematizeaza viata, persoana si cetatea. Este catastrofal ca aceste radacini lipsesc din educatia preuniversitara a romanilor de peste 60 de ani si poate ca ceea ce se intampla in tara este si rezultatul acestei educatii mutilante. Stiinta idolatrizata ca preocupare majora a gandirii imi par acum o descrestere in raport cu gandirea veche. Puterea ei de seductie prin rigoarea discursului pare mai degraba o capcana a gandirii care a dus la rationalism si ideologiile lui. Faptul ca multi dintre intelectuali ne-am orientat in Romania spre stiinta sau catre stilul foarte tehnic de gandire reflecta cred ceva din blocarea noastra comunista in proiect. Scientismul dominator cultural imi apare ca o forma de mediocritate, de lipsa de obiectivitate, o excrescenta maligna pe trupul spiritual al unei tari. Un exemplu de monocentrism cultural care aduce dupa el si este favorizat de o cultura a coruptiei asa cum se intampla cu orice fel de monocentrism institutionalizat. Nu acesta a fost spiritul educatiei romanesti la intemeierea ei, ci cautarea obiectivitatii si a excelentei. Pe fond, din raspunsurile prietenilor mi-am dat seama ca este rezonabil sa ne bucuram cand cineva este pedepsit. Dar nu pentru ca acel om sufera, ci pentru faptul ca s-a facut dreptate si acest fapt este folositor pentru instaurarea armoniei si ordinei in tara. Este la fel de important sa nu cedam tentatiei dorintei de razbunare cand cautam dreptatea, pentru ca aceasta cedare va submina armonia organizatiilor, a cetatii si pacea noastra sufleteasca. Mi s-a parut semnificativ ca ambele scrisori se incheie prin referire la frumusese. Prima are in vedere in primul rand frumusetea vietii cetatii, cealalta in primul rand frumusetea vietii personale. Frumusetea astfel izvoraste din sisteme de valori diferite, complementare, care se limiteaza reciproc, dar care mai intai se recunosc ca partener de dialog si astfel se potenteaza. Ideile in dialog public pot exista doar intr-un stat de drept. Statul de drept este un izvor nu numai al dreptatii, ci si al frumusetii publice, este o implinire a frumusetii vietii personale -inseparabila de bunul mers al cetatii.

Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2019
martie (3)
2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000