Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
Cum recunoastem un prost

Cum recunoastem un prost

napoleon bonaparte png Cum recunoastem un prost
napoleon bonaparte png
Astazi, mai mult ca oricind, prostul poarta amprenta unei nevoi viscerale de exhibare a esentei sale. Motivul e simplu: un ego supraincarcat cu detalii placute despre sine. Rareori mai intilnesti oameni care sa se surprinda in vecinatatea prostiei si sa caute a se distanta de ea. Dar nu fiindca s-ar fi desteptat miraculos peste noapte, ci din pricina ca au ajuns sa vada in ea un companion atit de placut, incit, in loc a o ascunde rusinati, prefera sa se afiseze impreuna ca un cuplu de succes. Si nu se inseala prea tare. Daca privim cu atentie, putem usor constata ca, in Romania, prostia a ajuns un fel de plusvaloare. Se poate trece si in CV. in unele companii – umbla vorba –, e echivalata cu un MBA. in alte ramuri, cum ar fi politica, cu un post de demnitar. Exagerare sau nu, prostul autohton a ajuns atit de omniprezent ca e suficient sa arunci o privire in jur. Imposibil sa nu te impiedici de el. Pe de alta parte, daca socoti ca esti inconjurat numai de oameni frumosi si inteligenti, sa dai de prost e si mai simplu: uita-te in oglinda! Daca, in sfirsit, nici imaginea aceea nu iti e cunoscuta, zaboveste citeva minute la comentariile postate pe net, in subsolul unui articol oarecare cu subiect politic. Nu stiu daca numai prostii se incumeta sa isi verse oful acolo, sau daca asa sint majoritatea celor care tin sa-si dea cu parerea, dar, statistic, asa s-ar parea ca stau treburile. Prostul stie cum se face politica pe malul Dimbovitei, cum sint femeile in ziua de azi si ce ar trebui sa faca Merkel si Obama in Ucraina, stie de ce-i tara pe butuci si justitia aservita, de ce romanul n-are cojones, prostul stie orice. Mai putin – ce sa faca cu propria viata. Faptul ca e doar o molusca pierduta intr-o galaxie, in loc a-l linisti, il innebuneste. Creieru-i de molusca refuza acest statut insignifiant. E drept, are si de ce. La televizor, alti prosti, mai norocosi, au de toate, fara a fi facut altceva din ce ar fi fost dispus si el sa faca, daca i s-ar fi oferit ocazia. Dar lui nu i-a suris steaua. Asa ca rabufneste. Altii i-au furat ce i se cuvenea. Nenorocitii! Banditii! Hua! Si, chiar daca profita de hibele din sistemul romanesc pentru a-si rezolva micile-i gainarii, cind e confruntat cu magnitudinea cotcariilor la care se dedau altii, deplinge ca o vestala deficientele acestuia, pe care-l numeste blazat, corupt si putred pina-n maduva oaselor. In mare, argumentatia lui nu transcende gama emotiilor, logica sa e innamolita in incriminari ce-l plaseaza in afara oricaror reprosuri, iar coconul de autosuficienta care-i inveleste carcasa gindurilor il face imbatabil. Ca sa fim corecti, o asemenea filozofie rudimentara, capabila sa transforme realitatea habitatului in care locuieste, impune un anumit respect pervers fata de prost. La fel, atitudinea de grosolana incredere in sine. N-are cum sa nu te impresioneze. Capitolul la care da mereu rateu e impresia artistica. Acest indirjit reformator al statului, care acuza, critica si imparte verdicte, este, asemenea imparatului Charlemagne, analfabet. Pur si simplu, nu stie sa scrie. Din trei cuvinte, doua-s gresite, iar al patrulea contine un dezacord. Drept care, am putea intreba: oare cum ar intimpina propunerea de a se retrage semianalfabetilor dreptul la vot? Ce ar zice daca votul ar reveni exclusiv celor care reusesc sa scrie, dupa dictare, un text simplu, din trei fraze? Dar daca celor cu bacalaureat si cu virsta pina-n 40 de ani li s-ar cere, suplimentar, sa extraga un radical de ordinul doi? Cum i se va parea initiativa? Draconica? Revolutionara? Poftim? Ar mai ramine o mina de votanti? Si? Nu ni se tot repeta ca absenteismul la vot e ingrijorator? Ca oamenii nu mai au incredere in politicieni? Si ca, atunci cind voteaza, pun stampila pe cele mai putin inzestrate persoane, sa le reprezinte interesele? De ce se intimpla asta? Sa nu ne ascundem dupa deget: pentru ca-s prosti. Nu mai bine incepem demersurile sa scapam de ei, ca sa putem vota, in sfirsit, niste politicieni onesti, integri si iubitori de glie? Asadar, daca tot se da prostul de ceasul mortii sa-i fie bine patriei, n-ar fi dragut din partea lui ca, in calitate de cetatean responsabil, sa isi redacteze corect gramatical observatiile, cind se lasa purtat de simtul autoritatii sale morale? De unde rasar prostii? Nu sustin ca scoala te fereste de prostie, dar sint ferm convins ca, cine trece prin ea ca prin brinza, are sanse sporite sa ajunga mult mai prost decit era. In caz ca nu ati constatat pana acum, singura piedica serioasa in ziua de azi pentru o facultate e bacalaureatul. Desi, in mod firesc, ar fi ca facultatea sa fie mult mai dificila decat examenul de bacalaureat, practic, daca ai luat bacul, doar daca esti excentric nu iti inchei studiile glorioase cu o diploma universitara in orice domeniu iti pofteste inima. Daca ii atragi atentia asupra acestui fapt, un ”Hai, sictir!” va fi mai mult decat sigur inclus in lista standard de replici. Nu de alta, dar prostul autohton e impermeabil la critici, iar datele pe care le poseda sint masluite astfel incit sa aiba mereu dreptate, orice i-ai zice. Tot ce gindeste si spune ii reconfirma pozitiile si certitudinile. Opiniile sale sint adevaruri universale, asediile menite sa-i sadeasca indoiala sau sa extinda limitele perceptiei sint atacuri de lezmajestate. De aceea, sistemul sau de referinta joaca un rol important. Pe de o parte, ca roman, moare de rusine cind se compara cu nemtii sau englezii. Pe de alta, cind vine vorba de eul individual, face un pas inapoi si, in loc a se mai compara cu acestia, priveste spre romanii din jur, la care descopera, scirbit, ca sint saraci, inculti, indolenti, superstitiosi, hoti si nespalati. Din cauza lor, de fapt, si moare prostul de rusine. De teama ca, atunci cind merge afara, poate e comparat cu unul din ei. Altminteri, isi iubeste tara. Cu fluctuatii, dar o iubeste. Prostul e mindru ca-i roman cind olimpicii iau aur la matematica si isi reevalueaza mindria cind confrati de-ai sai pun de-un viol ghidus in Italia. Cine e prostul? Prostul e cel care, mergind la teatru si opera, crede ca e diferit de plebe; croind fuste, crede ca e designer; turnindu-si carti si apa in cap, crede ca e mai mult decit unul care-si toarna carti si apa in cap; discutand politica, crede ca are habar de ea; scriind carti, crede ca e scriitor; predind, crede ca e profesor; absolvind politehnica, crede ca e inginer; avind copii, crede ca-i parinte; fiind religios, crede ca-i credincios… Prost e, de asemenea, cel care ia de bun ceea ce crede prostul de mai sus despre sine, dar si cel care, citind articolul acesta, va spune: bine ca esti tu destept! Prostul e, totodata, cel care scrie RIP pe Facebook cind mor Mandela, Walker Paul, Williams Robin sau Cocker Joe si cel care face spume cind refuzi sa crezi ca masonii s-au inteles cu martienii sa colonizeze Terra… Si lista poate continua… O Stupid, Where Art Thou? „A light here requires a shadow there“, spune Virginia Woolf. „And a fool here requires a greater fool there, to make the former feel smarter “, spune Je. Daca a sti ca nu stii nimic e, in sens socratic, primul pas spre autocunoastere, sa admiti ca esti prost e primul pas spre inteligenta. Nu-i o rusine sa recunosti ca esti prost, insa e stupid sa negi doar pentru ca exista altii mult mai prosti. Si care, sa fim sinceri, de-ar fi chestionati, ar fi de parere ca treaba sta fix pe dos. Asa ca, la ce bun? De ce sa te chinui sa pretinzi ca esti inteligent, cind mult mai profitabil ar fi sa accepti, o data pentru totdeauna, ca esti prost? Nu mereu si nu tot timpul si nici pe departe cel mai prost dintre prosti, dar, oricum, prost. Unul inconfundabil. Gindeste-te la avantaje! in aceasta postura, vei putea afirma tot ce iti trece prin cap, in legatura cu orice… fara a dovedi nimic. De ce? Simplu: in ochii prostului, adevaratul si unicul prost este cel care NU vede lumea cum ti-o descrie el. Fireste, a avea decenta sa recunosti ca esti prost nu te va face mai putin prost. Cel mult, vei capata un usor avantaj fata de cei care se incapatineaza sa sustina contrariul. Un pont: gindeste-te la prostie ca la un surplus de grasime! A constientiza ca o ai e mai bine decit a o ignora! Dar nu si suficient ca sa scapi de ea. Si e recomandat sa o elimini. La urma urmei, excedentul de grasime nu e estetic. De ce ar fi prostia sexy? Un dezavantaj al recomandarii de mai sus e ca prostul, fiind prea prost sa-si intuiasca prostia, nu va fi deloc deranjat sa ramina astfel. Un alt dezavantaj ar fi ca asumarea prostiei nu aduce cine stie ce satisfactii: nu garanteaza o cariera stralucita, mai mult respect sau mai multa fericire. Ce ofera e doar o disonanta mai putin frapanta intre perceptia personala a sinelui si reflexia lui in mediul inconjurator. Una peste alta, aceste aspecte fac din el un exemplar greu, daca nu imposibil, de scos din gaoacea-i de stupiditate. Unde ne situam cu prostii? Majoritatea romanilor, mai degraba ca raspuns la presiunea sociala decit dintr-o pornire launtrica, cauta sa se departeze de cota de avarie a prostiei si evolueaza pina la nivelul pe care cei de la Pink Floyd l-au numit comfortably numb. Avem aici de-a face cu categoria prostilor relativ frecventabili, acei indivizi caldicei care, spre deosebire de prostii irecuperabili, sint capabili sa faca alegeri corecte in situatii de bun-simt. Spre exemplu, pricep ca X, odata condamnat si bagat la zdup, merita sa se afle acolo si prefera sa iasa in club decit sa fabuleze in contradictoriu despre viitorul relatiilor UE cu Rusia. Pentru asta, sint de admirat. Comfortably numb e cetateanul pe care si-l doreste orice tara. Sta in banca lui, iar gindurile nu-i topaie dincolo de biologic. Preocuparile sale au in centru familia si propria persoana. N-o sa-l zaresti prabusindu-se in adincurile unei convulsii din pricina crizei din Siria. Stie ca tara e corupta, dar nu turbeaza de indignare pe Facebook. Iar cit timp institutiile publice nu degenereaza pina la un punct critic, nu prea-l intereseaza ce se intimpla in agora. Ortega y Gasset zicea despre prost ca „e prost pe viata si de neclintit, fara pori“. De acord. Dar n-ar fi mai placut, totusi, sa avanseze pina la nivelul descris adineauri? N-ar trebui sa se teama, va ramine tot prost. Dar unul mai benefic natiei. Si, nu in ultimul rind, siesi.

Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2019
martie (3)
2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000