Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
CALATORIA VIETII MELE, de Rodica Ciobanu

CALATORIA VIETII MELE, de Rodica Ciobanu

rodica ciobanu editorial 3 CALATORIA VIETII MELE, de Rodica Ciobanu
rodica ciobanu editorial 3
Rodica Ciobanu, editorialist Gandul, ne-a parasit astazi, dupa o indelungata suferinta. Ceremonia religioasa va avea loc sambata, la ora 9, in sala mare a crematoriului uman Vitan Barzesti. Absolventa de Filologie, Rodica Ciobanu (53 de ani) a lucrat initial in invatamant, dupa care s-a dedicat presei. A intrat „la ziar” in urma cu 25 de ani, la Azi, apoi a lucrat la Adevarul, iar ultimii 10 i-a petrecut la Gandul, unde a ocupat initial pozitia de sef de sectie Politic, apoi de senior editor. in urma cu sapte ani, intr-unul din foarte rarele articole confesive la persoana I pe care le-a scris, Rodica Ciobanu descria calatoria vietii ei - cum a devenit ziarist. A murit Rodica. Poate sa spuna vreo religie de pe lumea asta de ce? De ce i-au fost luate mai intai picioarele, apoi mainile, de ce e a fost condamnata ani de zile sa-si scrie textele cu un singur deget, din ce in ce mai greu de apasat pe taste? Ultima data cand am vazut-o, inainte de a fi dusa la spital, am vorbit despre cum sa-si transmita cuvintele, rostite, atunci cand n-o sa-i mai ramana decat puterea gandului. Cat a putut, Rodica Ciobanu a purtat de grija poetilor nebuni, cainilor si pisicilor adunati de pe strada. La fel de rau ca boala ii faceau rautatea si uratenia lumii prinse in comentariile ei politice. Visa sa-si traiasca putina viata care ii mai era lasata in satul oltenesc de unde se tragea. Ce noima are sa nu mai fie cu noi un om al gandului bun, una dintre cele mai inteligente si sensibile fapturi pe care le-am intalnit in aceasta viata, daruindu-ne un scris de neuitat, pastrand cu atata chin aprinsa o lumininta de cinste si frumusete in noaptea urlatoare a presei romanesti de astazi? Rodica Ciobanu a fost un om pentru care as vrea sa fie o lume de dincolo, un loc unde sa ne intalnim si sa stam de vorba. Calatoria vietii mele, de Rodica Ciobanu, articol publicat in gandul in 16 ianuarie 2008: „Vreo doi ani, am fost ziarist in gand. In timp ce strabateam drumul de zece minute dintre casa si liceul din targul mol­dovenesc unde ajunsesem intr-o noapte de septembrie, in prima dintre calatoriile vietii mele, imi tot repetam: „Daca se schimba regimul, voi fi ziarist!”. Cand imi ridicam ochii din lucrarile de control si priveam blocurile lipsite de viata, de la marginea orasului, ma vedeam investi­gand, prin parcari, afacerea Watergate. Cand ascultam cum picura timpul, in lungile duminici amortite, auzeam, de fapt, corul polifonic al tastaturilor dintr-o redactie cat un hangar. „Taci, fatuca, nu spune prostii!”, mi-a zis o prietena in varsta, careia m-am destainuit, pe neasteptate. N-am mai spus nimanui. Dar, in decembrie 1989, s-a creat un vartej care a luat pe sus regimul si peretii lumii in care traiam, iar in camera mea a aterizat primul televizor, la care m-am uitat pana am fost sigura ca ma zaresc printre insii cu pixuri, prezenti la toate evenimentele ca sa prinda istoria pe carnetele. In aprilie 1990, imi cautam de lucru la sediul ziarului Azi. Un domn - pe nume Stelian Motiu –, din care, acum, nu a mai ramas decat spiritul, m-a masurat cu un zambet subtire: „Vreti sa fiti ziarista, asadar. Bine! Du­­ceti-va prin oras si reveniti peste trei ore cu doua arti­cole”. Ju­matate din timp m-am plimbat prin buricul Bucurestilor si cealalta jumatate am scris, la masa din bucataria Irinei. Primul articol era despre o tranzactie printre sticle de vodca, intre un politist cherchelit si un bisnitar plin de sine, surprinsa in timp ce beam o cafea la barul fostului hotel Parangul, iar al doilea, despre Pasajul Universitatii, ai carui pereti duhnind a urina erau un adevarat palimpsest al vremurilor din urma. I le-am adus, punctuala. S-a inchis in biroul lui, de unde a iesit dupa jumatate de ora si m-a anuntat: „Sunteti angajata!”. Articolele – daca se puteau numi asa, fiind mai curand impresii despre marele oras al unei provinciale curioase – au fost publicate in numarul de a doua zi. Atunci, a inceput cea de-a doua mea calatorie profesionala. Dureaza de 17 ani si inca nu mi-a ajuns. Trei ani la Azi, un an la Ultimul Cuvant, 10 ani de Adevarul si merg pe al treilea an de Gandul. Am cunoscut etapa romantico-naiva cand puteam scrie avantat despre o lume impartita in buni si rai, faza sceptico-amara cand mi-am pierdut iluziile politice, faza realist-analitica, in care doar folosind bisturiul am ajuns la inima lucrurilor. Am scris mii si mii de stiri, cronici, reportaje, editoriale, cele mai multe cu ghilotina orei deasupra capului. Stresul ca se inchide editia si eu n-am aflat ce s-a petrecut in spatele usilor inchise, grija ca trebuie sa predau un editorial destept, desi imi simt creierul ca o peltea din care smulg ideile cu lingurita, indoiala de dupa ce am asternut totul pe hartie, pe acestea mi le amintesc cel mai bine si – pot sa afirm – nu sunt pentru firile delicate. In rest, bucuria de a descalci ghemul nevrotic al evenimentelor, placerea de a domestici fraza, multumirea de a vedea ca viitorul confirma interpretarile, acestea, ca toate lucrurile bune, se uita repede. Retraiesc aceleasi senzatii de fiecare data cand scriu si ele sunt la fel de proaspete ca in urma cu 17 ani. Este un semn ca inca mai pot sa fac asta. Ca pot sa cern balastul cotidian, sa gasesc si sa exprim doar gandurile in care cred”. "A fost una dintre cele mai frumoase minti pe care le-am cunoscut. Saptamana trecuta, povestindu-i, in camera de la Terapie Intensiva, ce e la zi, i-am citit pe buze ca ma roaga s-o mai las putin, ca deocamdata nu poate scrie. Radea din ochi: Mi-au dat oxigen si visez frumos. in aceasta dimineata, Rodica nu s-a mai trezit", a scris Florin Negrutiu.

Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2019
martie (3)
2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000