Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
CADOUL postelectoral al Guvernului Ponta pentru Biserica. Cedarea imobilelor a fost decisa in ultima sedinta de guvern, fara sa fie comunicata public

CADOUL postelectoral al Guvernului Ponta pentru Biserica. Cedarea imobilelor a fost decisa in ultima sedinta de guvern, fara sa fie comunicata public

ALIANTA BOR - PSD. Operatiunea bani si imobile pentru Biserica contra voturi pro Ponta Episcopia Ortodoxa Romana a Maramuresului si Satmarului a primit gratuit de la Guvern, in proprietate, imobile ale statului pe care in prezent le are in administrare, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, un imobil fiind acordat gratuit si Manastirii Polovragi din judetul Gorj. De asemenea, un alt imobil a fost acordat gratuit de Guvern Parohiei Sf. Nicolae din Campina, Prahova. Cedarea imobilelor a fost decisa in ultima sedinta de guvern, fara sa fie comunicata public. Astfel, prin hotarare de guvern, Episcopia Ortodoxa Romana a Maramuresului si Satmarului a primit, gratuit, drept de proprietate pentru o constructie de 1.494 metri patrati un teren de 3.104 metri patrati, Manastirea Polovragi din Gorj a devenit proprietara pe o constructie de 72 metri patrati, iar parohia din Campina a primit in proprietate doua constructii in suprafata cumulata de 222 metri patrati si un teren de 2.469 metri patrati. In urma cu o luna, agentia MEDIAFAX a anuntat ca pe agenda ultimei sedinte de guvern dinaintea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidentiale a fost inclus un proiect de hotarare prin care Episcopia Ortodoxa Romana a Maramuresului si Satmarului va primi gratuit de la Guvern, in proprietate, o serie de imobile ale statului pe care in prezent le are in administrare, prin Secretariatul de Stat pentru Culte. Proiectul de act normativ a fost inregistrat la Guvern luni, 10 noiembrie, dupa ce la slujba din 8 noiembrie, conform imaginilor furnizate de presa locala, PS Iustin Sigheteanu, episcop vicar al Maramuresului si Satmarului, i-a indemnat pe credinciosii din judetele Satu Mare si Maramures, in fata unor politicieni din coalitia de guvernare, sa se prezinte la urne si sa voteze in al doilea tur al alegerilor prezidentiale pe cel pe care l-a definit ca fiind "al nostru, un crestin ortodox, care isi face semnul Sfintei Cruci". La finalul sedintei de atunci, purtatorul de cuvant al Guvernului, Corneliu Calota, a precizat, la solicitarea MEDIAFAX, ca cele doua proiecte au fost amanate pentru o data ulterioara, deoarece sunt necesare "anumite evaluari". "S-au amanat, mai trebuie facute niste evaluari. S-a amanat pentru o data ulterioara", a spus Calota. Finantari lunare pentru Biserica In bugetul pe anul 2014, Guvernul a alocat 30 de milioane de lei pentru biserici. Ulterior, Executivul a deblocat din fondul de rezerva mult mai multi bani. O parte dintre hotarari au venit si ca urmare a vizitelor pe care mai marii Guvernului le-au facut in diverse lacase de cult. Nu mai putin de 20 de milioane de lei s-au alocat in luna octombrie, in plina campanie electorala. in 22 octombrie, Guvernul a suplimentat bugetul Secretariatului General al Guvernului, din Fondul de rezerva, cu 14 milioane lei. Banii au fost distribuiti pentru finantarea a 13 manastiri, catedrale si centre eparhiale din judetele Iasi, Neamt, Olt, Sibiu, Galati, Tulcea, Brasov si Cluj - Napoca. Cu doar o saptamana inainte, in 15 octombrie, Guvernul a repartizat alte sase milioane de lei, din fondul de rezerva bugetara, pentru finantarea a doua catedrale din Madrid si Barcelona, a Manastirii Lainici din judetul Gorj si a Catedralei Greco-Catolice din Cluj-Napoca. In weekend-ul de dupa alocarea acestor bani, 18 - 19 octombrie, premierul Victor Ponta a facut, in calitate de candidat la alegerile prezidentiale, un turneu electoral printre romanii din Diaspora, in Italia si Spania. La Madrid a participat si la o slujba la biserica ortodoxa romaneasca. La iesirea din lacasul de cult, Victor Ponta a fost huiduit. in prima zi a campaniei electorale, Victor Ponta a efectuat o vizita si la Manastirea Lainici, in Gorj, care ulterior a primit o finantare in valoare de doua milioane de lei. Catedrala Greco-Catolica din Cluj-Napoca, care se afla in constructie din 1992, a primit o finantare de un milion de lei in 15 octombrie de la Guvern. O saptamana mai tarziu, vicepremierul Liviu Dragnea a asistat la o slujba religioasa in capela din subsolul catedralei, oficiata de episcopul Florentin Crihalmeanu, si a vizitat santierul, insotit de oficialitati locale. Lucrarile la Catedrala Greco-Catolica au inceput in 1992 si au costat pana in prezent 1,7 milioane de euro. Pentru ultima faza, care va fi finalizata in 2015, este nevoie de inca 355.000 de euro. Catedrala va avea o inaltime de 72 de metri si o capacitate de 1.500 de persoane. "Sprijinul pe care il acorda Guvernul Bisericii Greco-Catolice este un mic gest reparatoriu si apreciem contributia acestei biserici la mentinerea identitatii nationale", a afirmat atunci Liviu Dragnea. La sfarsitul lunii august, Guvernul a mai deblocat din Fondul de rezerva al guvernului cate doua milioane de lei pentru Manastirea Nicula, Centrul Eparhial Iasi si Manastirea Tismana. De Sfanta Maria, Victor Ponta Manastirea Nicula s-a numarat printre cele vizitate de Victor Ponta, care a mai mers, in aceeasi zi, si la manastirile Cacica si Putna, din judetul Suceava. Banii pentru Centrul Eparhial Iasi au fost dati la trei luni dupa ce mitropolitul Moldovei, Teofan, i-a cerut fonduri vicepremierului Liviu Dragnea in timpul unei vizite pe care acesta a facut-o la inceputul lunii iunie in Botosani. ALIANTA BOR - PSD. Operatiunea bani si imobile pentru Biserica contra voturi pro Ponta Bani si imobile, acestea par sa fie in actuala campanie electorala principalele ingrediente ale retetei prin care se aduna voturi prin intermediul Bisericii. Guvernul condus de Victor Ponta, aflat in plina campanie electorala pentru turul al doilea al prezidentialelor si care s-a autodeclarat de multe ori, in ultimul an, drept un bun crestin, vrea sa aloce gratuit Episcopiei Ortodoxe Romane a Maramuresului si Satmarului mai multe imobile. Proiectul vine dupa ce la slujba de sambata, PS Iustin Sigheteanu, episcop vicar al Maramuresului si Satmarului, i-a indemnat pe credinciosii din judetele Satu Mare si Maramures sa voteze in al doilea tur al alegerilor prezidentiale pe cel pe care l-a definit ca fiind "al nostru, un crestin ortodox, care isi face semnul Sfintei Cruci". Vicepremierul Liviu Dragnea, decorat recent de BOR, considera, insa, ca sfaturile electorale ale preotilor in favoarea lui Victor Ponta sunt normale. De altfel, in luna octombrie, in plina campanie electorala, Guvernul a deblocat suplimentar din Fondul de rezerva 20 de milioane de lei pentru finantarea mai multor biserici din intreaga tara. De precizat ca, in bugetul pe 2014, Guvernul avea alocat pentru biserici suma de 30 de milioane de lei. Cel putin 20 de milioane de lei a alocat Guvernul intr-o singura luna, octombrie 2014, pentru mai multe biserici din intreaga tara. La acestea s-au adaugat si o serie de imobile pe care Executivul le-a facut cadou Bisericii. Banii si imobilele au foat date in plina campanie electorala pentru alegerile prezidentiale. Inaintea turului I al alegerilor prezidentiale, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane (BOR) a indeamnat clerul si credinciosii sa voteze la alegerile prezidentiale, "cu responsabilitate crestina si civica pentru implinirea binelui comun in societatea romaneasca si viitorul Romaniei". Dupa ce Traian Basescu a vorbit despre o presupusa implicare politica a Bisericii Ortodoxe Romane (BOR) in campania electorala pentru alegerile prezidentiale, chiar cu o zi inainte de turul I, pe 1 noiembrie, Patriarhia si-a reafirmat neimplicarea in politica. Mai mult, reprezentantii Patriarhiei au declarat, atunci, ca intregului cler ortodox ii este interzis sa desfasoare activitati cu caracter partinic in comunitatile de credinciosi pe care le pastoreste. In realitate, insa, situatia sta altfel. in sedinta de marti a Guvernul s-a aflat un proiect de hotarare care stabilea "transmiterea, fara plata, in proprietatea unitatilor de cult detinatoare a unor imobile aflate in domeniul privat al statului si in administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte, respectiv a Episcopiei Ortodoxe Romane a Maramuresului si Satmarului". Un alt proiect aflat pe masa Guvernului prevede cedarea gratuita a unui imobil si catre Arhiepiscopia Targovistei, al carui sef, IPS Nifon, afirma, in aprilie 2014, ca “Victor Ponta da foarte multa speranta poporului nostru romanesc”. La finalul sedintei de marti, purtatorul de cuvant al Guvernului, Corneliu Calota, a precizat ca cele doua proiecte au fost amanate pentru o data ulterioara, deoarece sunt necesare "anumite evaluari", potrivit Mediafax. Proiectele, initiate de Cancelaria premierului, Secretariatul General al Guvernului, Autoritatea pentru Restituirea Proprietatilor si Secretariatul de Stat pentru Culte, vin la doua zile dupa ce, la finalul primei saptamani de campanie dintre cele doua tururi de alegeri,, PS Iustin Sigheteanu, episcop vicar al Maramuresului si Satmarului, le-a spus credinciosilor din judetele Satu Mare si Maramures, la slujba din biserica Corund, ca trebuie sa fie "responsabili" si i-a indemnat sa mearga la vot si sa il aleaga pe cel care este crestin, ortodox, si se inchina. "De aceea, duminica viitoare - nu asta, de maine, ci cealalta - sa dati dovada de iubire de neam si tara si de purtare de grija. Nu sunt demnitarii voievozi, nu mai avem capete incoronate, nici regi, dar sunt de-ai nostri si e bine sa le dam credit pentru ca fiecare a facut cat a putut. Mai mult poate nu a putut, important, daca nu pot face bine, sa nu faca rau. Siguri ca demnitarii sunt doua tabere si unii vor spune «Votati-l pe al nostru» si ceilalti, »Votati-l pe al nostru», iar noi va spunem «Votati-l pe al nostru! Trebuie sa fie crestin, sa fie ortodox, sa se inchine, sa faca Sfanta Cruce", le-a spus episcopul credinciosilor, in prezenta deputatului de Satu Mare Ovidiu Silaghi si a presedintelui CJ Satu Mare, Mihai Stef, ambii membri ai Partidul Liberal-Reformator condus de Tariceanu, care il sustine pe Ponta in alegerile prezidentiale. PS Iustin Sigheteanu a fost filmat in timp ce ii indemna la acest vot pro-Victor Ponta pe cei prezenti. Un comunicat PSD publicat de presa locala a mai consemnat si urmatoarea afirmatie a preotului: „Toti preotii, dupa ce termina slujba in biserici, sa se prezinte la vot in fruntea credinciosilor din parohia fiecaruia. in functie de cati mergem duminica la vot, atata vom primi din partea Guvernului” - a mai spus PS Iustin. PS Iustin Sigheteanu va "ancheta" un preot care a indemnat explicit in biserica la un vot pentru Victor Ponta A doua zi de la indemnul lui PS Iustin Sigheteanu, la biserica din Moftin din acelasi judet, parintele duhovnic Sebastian, venit de la Manastirea Teghea, i-a indemnat explicit pe toti cei prezenti la slujba sa voteze cu Victor Ponta. Printre acestia s-a aflat si liderul organizatiei judetene a PSD, Mircea Govor: "Este in jurul nostru si Mircea Govor, care si el este ortodox, este impreuna cu noi si ne indeamna si el sa fim uniti si sa votam cu cei care sunt ortodocsi, cu Victor Ponta, caci el poate sa ne uneasca !", a afirmat preotul. Pana la aceasta ora, niciunul dintre cei doi reprezentanti ai Bisericii nu au fost sanctionati pentru implicarea lor explicita in campania electorala in ciuda avertismentelor clare lansate de Patriarhie la inceputul lunii. Preotul Sebastian a fost chemat, insa, sa dea explicatii la Episcopia Maramuresului si Satmarului condusa de catre Iustin Sigheteanu. "Noi astazi am auzit de problema asta si l-am chemat. Ne-a spus ca o sa poata veni joi. in cazul lui se va face o sedinta, o comisie, va fi mustrat si se va hotari de masuri se vor lua in cazul lui in functie de ce va hotari Preasfintitul", a afirmat pentru gandul arhidiaconul Teodosie Bud, consilierul lui PS Iustin Sigheteanul. Gandul a prezentat inregistrari in care presedintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, tipa la colegii sai de partid si ii ameninta pe directorii de scoli, pe sefii de deconcentrate, dar si pe preotii din judet ca vor avea de suferit daca Victor Ponta nu va castiga prezidentialele. Govor spune explicit ca a intervenit pe langa „Preasfintitul” pentru a-i pune pe preoti in dispozitiv. „Toti au venit la mine sa le pun preoteasa. S-a terminat. S-a pierdut, pleaca acasa. Sa mearga la mama dracului”, a afirmat liderul PSD de Satu Mare. intr-o declaratie data luni, pentru gandul, prin intremediul consilierului sau, PS Iustin Sigheteanul a negat intelegerea cu Govor. „Mai avem una si de la Maramures, unde un primar a spus ca Preasfintia Sa a indemat oamenii sa voteze cu Iohannis. Nu te poti lua dupa astea. Se folosesc de un nume si de o persoana care sa fie credibila. Eu nu stiu de nici o intelegere intre Preasfintia Sa si domnul Govor. Noi am indemnat enoriasii sa mearga la vot mai ales acum ca e o chestiune nationala. Nu e vorba de politica de rosu sau verde. Sa mearga romanii la vot si sa iasa cine o da Domnul”, a declarat parintele Todosie pentru gandul. Dupa aparitia inregistrarilor cu Mircea Govor, DNA s-a autosesizat in cazul acestuia. Mircea Govor a declarat ca va merge la DNA daca va fi chemat si ca preotul Sebastian a facut bine ca i-a indemnat pe enoriasi sa il voteze pe Victor Ponta. "Am fost la hramul bisericii din Moftin. Suntem 90% ortodocsi. Spun ca preotul a facut bine ca a zis `votati Victor Ponta` (...) Eu am drept sa indemn electoratul sa voteze cu Victor Ponta (...) Eu cu Preasfintitul m-am intalnit de mai multe ori. E un om deosebit, pe care il respect, asa cum respect Biserica Ortodoxa", a declarat Mircea Govor. Campanie direct in biserica, la Paris. Patriarhia: Preotul a fost luat prin surprindere Campania electorala a PSD in biserica nu a vizat numai Romania. Cu o saptamana inainte de primul tur al alegerilor prezidentiale, secretarul general al PSD Diaspora, Stela Arhire, si deputata PSD Catalina Stefanescu au participat la o serie de activitati cu romanii din Franta. Printre aceste activitati s-a numarat si un „eveniment electoral” pentru candidatul Victor Ponta, in biserica "Sfintii Trei Ierarhi" din Paris, unde cele doua pesediste le-au promis celor prezenti 20.000 de carti in limba romana. Evenimentul din biserica a fost inregistrat. "Am vazut ca PSD este singurul partid de stanga mai aproape de oamenii nevoiasi. in plus, este singurul guvern care are un Departament pentru romanii din pretutindeni, are un ministru pentru romanii de peste hotare, tocmai pentru a intampina mai usor si a ajunge sa rezolve din probleme dumneavoastra. Asadar, pe 2 noiembrie, pe 16 noiembrie, alegerea este a dumneavoastra", a spus Catalina Stefanescu Acest lucru a starnit, insa, reactia oamenilor, care au huiduit. Preotul a incercat sa-i calmeze pe cei nemultumiti, spunandu-le ca el nu are culoare politica, asta desi, in videoclip se aud vocile unei femei care il contrazic. "Politica nu in biserica!", se aude, in mod repetat, pe fundalul inregistrarii. Despre situatia de la Paris, purtatorul de cuvant al Patriarhiei, Constantin Stoica, a afirmat ca, cel mai probabil, preotul bisericii respective "a fost luat prin surprindere, iar mesajul adresat ulterior comunitatii de credinciosi a fost unul prin care a exprimat neutralitatea politica a Bisericii, situatie care reiese din inregistrarea video", potrivit Mediafax. Acesta a precizat, insa, ca toate cazurile in care preotii s-au implicat in campania electorala vor fi cercetate de instantele de judecata bisericeasca eparhiale, potrivit regulamentelor de disciplina bisericeasca. Potrivit parintelui Stoica, "presupusa implicare a Episcopului vicar al Episcopiei Maramuresului si Satmarului ( n.r. Iustin Sigheteanu) in campania electorala trebuie analizata de Mitropolia Clujului, in a carui jurisdictie canonica se afla aceasta eparhie din nordul tarii". Aceeasi Mitropolie s-a aflat zilele acestea in centrul unui scandal, dupa ce in presa ar fi aparut o circulara trimisa de institutia in cauza preotilor prin care ii indeamna sa ii sfatuiasca pe enoriasi sa voteze candidatul "crestin, ortodox, roman". Victor Ponta si Liviu Dragnea, "oameni de incredere" ai Patriarhului Daniel Sustinerea financiara pe care Guvernul a acordat-o Bisericii a fost recompensata si cu titluri onorifice. Pentru contributia adusa de Liviu Dragnea in renovarea mai multor lacase de cult, Patriarhul Daniel l-a recompensat pe vicepremier, in 12 octombrie, la manastirea Hurezi, cu ordinul "Sfintii Martiri Brancoveni". Conform cutumei bisericesti, soborul de preoti, in frunte cu patriarhul, i-au cantat lui Liviu Dragnea „Vrednic este”. A doua zi, in 13 octombrie, in Monitorul Oficial a fost publicata Hotararea nr. 866/2014 prin care sase vile si o sala polivalenta din statiunea Durau, judetul Neamt, au trecut in proprietatea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei. Imobilele in cauza - vilele „Floare de Colt”, „Crinul”, „Toporasul”, „Ghiocelul”, „Bujorul”, „Viorica” si de „sala polivalenta”, denumirea imobilului care adaposteste Centrul Daniil Sihastru - se aflau in proprietatea Secretariatului pentru Culte, dar erau administrate gratuit din 1990 de Mitropolia Moldovei si Bucovinei. Miercuri, vicepremierul Liviu Dragnea a afirmat public ca sfaturile electorale ale preotilor in favoarea lui Victor Ponta sunt normale. Pentru "ajutorul acordat la construirea Catedralei Manturii Neamului", Patriarhul Daniel i-a acordat, lui Victor Ponta o icoana si Ordinul „Sfantul Apostol Andrei”, Ocrotitorul Romaniei si al Catedralei Mantuirii Neamului. Seful BOR i-a recitat si o rugaciune speciala de multumire. Totul s-a intamplat in 22 septembrie, cand premierul - insotit de ministrul de Interne, Gabriel Oprea si de cel al Justitiei, Robert Cazanciuc dar si de socrul sau, senatorul Ilie Sarbu, a vazut stadiul actual al lucrarilor de la Catedrala Neamului. Cei doi ministri au primit Ordinul „Sfintii imparati Constantin si Elena”. Un alt ministru si vicepremier, Gabriel Oprea, a preluat la finalul lunii octombrie in subordine directa Sectia de Asistenta Religioasa a MAI, printr-un ordin de ministru care reglementeaza functionarea Directiei de Informare si Relatii Publice. Aceasta Sectie, existenta si pana acum, va da raportul anual la Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane. De mentionat ca, in 31 iulie, cu doua zile inainte de lansarea oficiala a candidaturii pentru functia de presedinte al Romaniei, cu tema apartenentei sale la religia ortodoxa in prim-plan, premierul Victor Ponta a semnat o ordonanta de urgenta prin care aproape 19.000 de cantareti in biserici sunt repusi pe statele de plata ale Consiliilor Judetene in conditiile in care erau, potrivit Guvernului, la un pas de concediere. Campanie cu iconite si rugaciuni Campania electorala a lui Victor Ponta se face si cu icoane si cu rugaciuni. Astfel, mai multe iconite cu imaginea parintelui Arsenie Boca pe o parte, si cu sigla PSD pe verso, au fost distribuite in Bucuresti. La Manastirea Cozia, zilele trecute a fost distribuit un bilet prin care preotii le recomandau credinciosilor sa nu-si tradeze tara si neamul si sa voteze cu Victor Ponta.

Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2019
martie (3)
2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000