Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
Secretarul executiv al PDL, Mircea Toader, si ale lui rambursari ilegale de TVA

Secretarul executiv al PDL, Mircea Toader, si ale lui rambursari ilegale de TVA

Nora secretarului executiv al PDL, Mircea Toader, Ioana Constanta Toader, este cenzor si membru in Consiliul de Administratie al unei firme suspectate de rambursari ilegale de TVA. Societatea „Agroport“ a fost administrata chiar de catre Mircea Toader inainte ca acesta sa intre in politica. Rambursarile suspecte de TVA au iesit la iveala in urma unui control al Camerei de Conturi Galati, la Directia judeteana de Finante.

Mircea Toader neaga orice legatura cu AGROPORT, dar se erijeaza in „avocatul“ societatii.

Auditorii Curtii de Conturi - Camera Galati suspecteaza existenta unei retele care se ocupa de rambursari ilegale de TVA, sub acoperirea efectuarii unor livrari intracomunitare de produse. Acestea sunt scutite de plata taxei pe valoarea adaugata, astfel ca Directia de Finante trebuie s-o compenseze ori s-o returneze firmelor care efectueaza astfel de livrari. Curtea de Conturi suspecteaza insa existenta unor livrari intracomunitare fictive, pentru care s-a solicitat si s-a obtinut compensare sau rambursare a TVA. „Afacerea“ a iesit la iveala in urma unui control efectuat in primavara, la Directia Generala a Finantelor Publice (DGFP) Galati, de catre auditorii Camerei de Conturi a judetului Galati, din cadrul Curtii de Conturi a Romaniei.

Secretarul executiv al PDL, Mircea Toader, este o veche cunostinta a presedintelui Romaniei, Traian Basescu. Atunci cand seful statului era comandant de cursa lunga, Mircea Toader a lucrat ca mecanic-sef pe aceeasi nava cu el.

Reporterii Cotidianul au intrat in posesia unei copii a procesului-verbal de constatare, datat 31.03.2009, in care sunt descrise nelegalitatile descoperite in privinta aprobarii rambursarilor de TVA.

Bani returnati a doua zi
Descoperirea a fost facuta dupa efectuarea unei „verificari prin sondaj“ adoptate ca urmare a faptului ca DGFP Galati inregistra un grad mic de realizare a incasarilor programate, adica sub 50%. Astfel, Curtea de Conturi a depistat ca „in data de 31 iulie 2008, DGFP Galati, prin Trezoreria municipiului, a incasat de la 13 agenti economici sume cuprinse intre 50.000 si 1.200.000 lei, sume care, ulterior, in data de 1 august, au fost restituite in totalitate agentilor economici“, desi „trei agenti economici aveau obligatii restante catre bugetul consolidat“.

Mai grav, „s-a constatat, in trei cazuri, ca acestea nu contin ca anexe documente, situatii din care sa rezulte ca societatile au realizat livrari intracomunitare in valoare totala de 14.668.411 lei, ca bunurile livrate au fost efectiv transportate din Romania in alt stat membru, astfel ca societatile sa beneficieze de scutire de TVA“.

Afaceri de familie, cu iz italian
Printre societatile comerciale care se afla in aceasta situatie se numara si AGROPORT SA Galati, unde cenzor si membru al Consiliului de Administratie este Ioana Constanta Toader, nimeni alta decat nora lui Mircea Toader, secretar executiv al PDl si lider de grup al deputatilor democrat-liberali. Pachetul majoritar de actiuni al firmei (66,24%) este oficial detinut de o companie italiana, Cereal Toscana, inregistrata in localitatea Fucecchio. Un pachet important de actiuni (31,23%) este detinut de catre o alta societate galateana, Trans Europa Management SA, ai carei actionari sunt Florin Radu si Victor Crihana. La nivelul Galatiului se stie insa ca AGROPORT este controlata chiar de catre secretarul executiv al PDL, Mircea Toader. Acesta a si administrat AGROPORT pana la intrarea in politica. Pe Mircea Toader si Florin Radu ii leaga, de asemenea, o veche prietenie, dar sunt si oficial asociati intr-o alta societate cu denumire similara, Trans Europa SA.

Auditorii Curtii de Conturi au retinut ca, in ceea ce priveste „justificarea faptului ca AGROPORT SA a realizat livrari intracomunitare in perioada iunie-iulie 2008, in valoare de 9.114.725 lei, organul fiscal nu anexeaza documente, situatii din care sa rezulte faptul ca bunurile au fost efectiv transportate din Romania in alt stat membru“.

O alta societate comerciala suspectata de rambursari ilegale de TVA este Eurocont Plus SRL Galati, care are, de asemenea, stranse legaturi cu Italia. Pachetul majoritar de actiuni al Eurocont (90.7%) este detinut de catre o firma italiana, SALL, inregistrata in localitatea Cavriago. Ceilalti actionari, dar si administratori, ai Eurocont sunt toti cetateni italieni. Referitor la Eurocont Plus, Curtea de Conturi a depistat ca „nu s-au anexat in totalitate copii dupa documente sau o situatie centralizatoare din care sa rezulte livrarile intracomunitare in baza carora societatea ar avea dreptul la operatiunea scutita de TVA, cu drept de deducere“.

„Am vorbit si cu Pogea, sa schimbam legislatia“
PDL-istul Mircea Toader sustine ca nu mai are nici o treaba cu AGROPORT SA Galati: „La inceput, cand am intrat in politica, am incercat sa merg paralel si cu afacerile, si cu politica. Unu, ca era foarte greu sa ma ocup de ambele, si doi, ca mi s-a spus ca trebuie sa-mi aleg intre cele doua!“. Cat despre faptul ca nora sa este cenzor si membru in CA al AGROPORT SA, Mircea Toader declara: „Da, sigur, nora mea lucreaza acolo. E profesionista, raspunde pentru ceea ce face!“.

Desi sustine ca nu mai are nici o legatura cu AGROPORT, Mircea Toader insista, totusi, sa ne convinga ca „nu exista nici o posibilitate ca cineva sa eludeze livrarile intracomunitare, aceste exporturi de cereale, caci despre ele este vorba. Sunt documente de trecere a frontierei, scrisori de trasura si un sistem infailibil de monitorizare pe Dunare si mare. Nu exista sa nu ajunga marfa!“. Totusi, se gandeste mai bine Mircea Toader, „singura posibilitate ar fi ca in acte sa se scrie o alta cantitate decat cea reala, dar cu neaparata complicitate a comandantului de nava, ceea ce nu exista“.

Cat despre TVA, Mircea Toader critica actuala legislatie si admite senin ca „am vorbit si cu Pogea, sa schimbam legislatia, pentru ca este o problema majora cu recuperarea TVA-ului pentru aceste exporturi de cereale. Ar fi mult mai bine sa fie scutite de TVA!“.

Toader, pe aceeasi nava cu Basescu
Secretarul executiv al PDL, Mircea Toader, este o veche cunostinta a presedintelui Romaniei, Traian Basescu. Atunci cand seful statului era comandant de cursa lunga, Mircea Toader a lucrat ca mecanic-sef pe aceeasi nava cu el.

Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2019
martie (3)
2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000