Cei pe care ii criticam au devenit deja imuni. Isi apara pozitiile cu o incrancenare iesita din comun. Un lucru insa ii deranjează la culme: sa le spui adevarul in fata. Dar mai ales sa-l afle si altii. Cu cat stim mai multi ce fac ei, cu atat sunt mai vulnerabili.



-----
Elena Cårstea se opereaza de anevrism cerebral

Elena Cårstea se opereaza de anevrism cerebral

Motto: «Daca ochii tai vreodata vor mai plange, aminteste-ti tu, nu-i un sfarsit de drum!»

Celebra cåntareata Elena Cårstea trece printr-un moment critic, dupa vestea pe care a primit-o in urma unui consult medical efectuat in Statele Unite. Medicii i-au descoperit artistei un anevrism intracranian dezvoltat, care ii pune in pericol viata si care necesita o interventie chirurgicala urgenta. Elena este programata pentru operatie pe 12 august, iar doctorii s-au aratat ingrijorati de rezultatele interventiei, intrucåt anevrismul este localizat intr-o zona cu risc - in spatele ochilor, unde interventia este mult mai dificila. Socati de vestea primita, Elena si sotul ei, Glenn, incearca sa ramåna puternici, rugåndu-se zi si noapte sa treaca peste acest necaz.

Stabilita in Statele Unite de mai bine de trei ani, Elena Carstea a renuntat la cariera ei muzicala, incercand sa-si castige existenta din alt fel de activitati. Unul dintre motivele pentru care vedeta spune ca a abandonat muzica este legat de o afectiune a glandei tiroide, care ii crea dificultati cand urca pe scena. Elena a tot amanat un consult medical, dar la insistentele sotului si ale prietenilor ei, s-a programat la un doctor american. Cateva analize amanuntite au scos insa la iveala o problema mult mai grava: un anevrism cerebral, care dupa aspectul dezvoltat i-a aparut cu mai mult timp in urma. Cum simptomatologia este practic inexistenta in astfel de cazuri, Elena nu a stiut de aparitia lui pana acum o saptamana. Fara sa stea pe ganduri, medicii care au consultat-o i-au recomandat o interventie chirurgicala urgenta, intrucat anevrismul se poate sparge oricand, lucru care ii poate fi fatal. Elena si sotul ei sunt cu atat mai speriati, cu cat neurochirurgii s-au aratat ingrijorati de caz, pentru ca interventia este extrem de dificila in zona in care este localizat anevrismul, mai exact in spatele ochilor. Elena este programata pentru operatie pe data de 12 august, cand isi va lasa viata pe mainile unora dintre cei mai priceputi neurochirurgi americani: Kouri G. Joshua si Steven Dutchor de la spitalul JFK din West Palm Beach, Florida. Apropiatii artistei spun ca cel mai lovit de aceasta veste ingrozitoare este sotul ei, Glenn. Fericit ca s-au gasit unul pe altul, barbatul nu poate concepe ideea de a o pierde pe Elena. Dar, avand in vedere ca spitalul unde se va opera vedeta este unul dintre cele mai bine cotate din Statele Unite, sansele de succes ale interventiei si posilibitatile de recuperare sunt crescute.

«N-am avut o viata comoda sau usoara, deloc»
Elena Carstea s-a nascut in 1961, in localitatea Agnita din Sibiu. In 1981, a absolvit Liceul Pedagogic, iar la 16 ani canta alaturi de Ioan Gyuri Pascu in formatia “Trandafirii negri”. Una dintre cele mai apreciate artiste romane, cu o voce imposibil de confundat, Elena a sustinut peste 3.000 de concerte de-a lungul carierei sale, a obtinut o multime de premii la competitii autohtone si din strainatate si a fost vedeta unor serii de turnee peste hotare, in Statele Unite, Germania, Canada sau Marea Britanie. Viata personala i-a fost nu o data afectata de momente de cumpana, care au venit pe un fond extrem de sensibil al firii sale. “N-am avut o viata comoda sau usoara, deloc. Sanda, sora mea mai mare, a murit la Revolutie. Am avut cu ea o relatie exceptionala si mi-a fost cea mai buna prietena, ii simt lipsa si acum si probabil imi va lipsi toata viata. Am primit in viata lovituri foarte urate. Dar trebuie sa inveti sa treci peste ele, ca altfel nu rezisti, nu poti sa mergi mai departe”, marturisea cantareata, acum trei ani, intr-un interviu pentru revista Tango. Momente dificile pentru Elena au fost si moartea tatalui sau si, dupa cum chiar ea a declarat, pierderea unei sarcini de sase luni. Tragedia a marcat-o atat de profund, incat a avut curajul sa adopte doua fetite, Sanda si Adriana, pe care le-a crescut singura, cu aceeasi dragoste si daruire pe care ar fi avut-o fata de propriii copii. Dupa ce a cantat in mai multe orfelinate, artista a spus ca, si daca ar fi reusit sa devina mama biologica, tot ar fi adoptat un copil, impresionata fiind de soarta cumplita a micutilor orfani. Nici viata amoroasa nu i-a fost scutita de suferinte. Marile iubiri esuate i-au dat insa harul cu care a compus cele mai frumoase si mai triste piese ale ei, devenite slagare in timp record: “Gelozie”, “Lasa-ma sa te iubesc”, “Daca ochii tai”...

Si-a refacut viata in Statele Unite
Elena s-a casatorit prima data in august 2003, cu omul de afaceri Ionut Laza, de care a divortat insa dupa numai trei luni. Si-a vandut proprietatile din Bucuresti si s-a retras la Medias, unde locuieste mama ei. In 2006, s-a indragostit de un afacerist american, Glenn Muttard. Acesta, convins si el ca si-a gasit jumatatea, a cerut-o in casatorie. Nunta au facut-o la Miami, in 12 septembrie 2006, fericiti ca destinul le-a dat o sansa pentru a-si reface viata, caci si Glenn avusese parte de o casatorie nereusita, din care au rezultat doi copii. La inceputul lui 2008, dupa mai bine de un an de asteptare, Elena a obtinut si pentru fetele ei dreptul de sedere in Statele Unite. Sanda (9) si Adriana (12) s-au acomodat de minune in Palm Beach, unde merg la scoala, si isi viziteaza de cate ori pot bunica de la Medias.

Opinia specialistului
Vlad Ciurea, seful Clinicii de neurochirurgie de la Spitalul Clinic de Urgenta Bagdasar-Arseni, este de parere ca interventia chirurgicala urgenta este vitala in astfel de cazuri. “Orice anevrism intracranian reprezinta o afectiune asupra careia trebuie sa se intervina de urgenta deoarece pune in pericol viata pacientului. Anevrismele au doua linii de tratament, una fiind embolizarea – introducerea in anevrism a unei spirale electromagnetice, care produce inchiderea anevrismului, si a doua fiind deschiderea capului si inchiderea anevrismului printr-un procedeu chirurgical. Ca sa inchizi anevrismul, trebuie sa folosesti clipuri. In SUA, ambele linii de tratament sunt foarte bine puse la punct si foarte bine organizate, mai ales ca ei au un numar foarte mare de astfel de operatii. Populatia hispanica are cea mai mare incidenta de anevrism, fiind urmata de maghiari, finlandezi si japonezi. Romanii au foarte putine cazuri de anevrism. Este adevarat, in schimb, ca ambele linii de tratament - embolizarea si cliparea – sunt cu risc si cu o anumita rata de mortalitate. Dar sa speram ca nu va fi cazul. Sharon Stone a facut o operatie de embolizare acum doi ani, in Franta, si dupa cum vedeti, este foarte bine. Recuperarea este foarte buna daca vasul principal este protejat. Echipa mea face 50 de operatii de anevrism intr-un an”, ne-a declarat profesorul Vlad Ciurea.

Aici se interneaza cantareata
Elena Carstea se va opera intr-o clinica de traditie din Statele Unite, JFK, infiintata in 1966 si specializata pe tratarea bolilor cardiovasculare, afectiunilor neurochirurgicale si oncologie. Peste 500 de medici si 2.200 de asistenti medicali lucreaza in acest spital. In ultimii ani, in jur de 300 de voluntari li s-au alaturat specialistilor de la JFK.

Ce este anevrismul cerebral
Este o dilatare congenitala sau dobandita a unui vas de sange din creier, ca o umflatura pe traiectul unei artere cerebrale care iriga creierul. Peretele vasului se subtiaza datorita presiunii sangelui din interior. In cazul in care nu este descoperit la timp si nu se intervine chirurgical asupra lui, anevrismul se rupe, se sparge ca un balon in care sufli prea mult aer si inunda creierul cu sange. In marea majoritate a cazurilor, anevrismul cerebral este asimptomatic si trece neobservat. Cand acesta se rupe, duce la hemoragii cerebrale reprezentand cauza unui accident vascular cerebral. In momentul ruperii anevrismului, pacientul sufera una dintre cele mai severe forme de cefalee, insotita de greata, varsaturi si/sau pierderea constientei. Cateodata se remarca afectarea vederii la un ochi si modificarea diametrului pupilei. Ruptura anevrismului este de obicei brutala, fara semne prevestitoare. Acest eveniment devine amenintator de viata pentru pacient si necesita tratament adecvat. In functie de severitatea hemoragiei cerebrale, se poate instala o afectare permanenta a creierului sau decesul. Anevrismul poate aparea la orice varsta, insa este mai frecvet la adulti si la femei, de doua ori mai predispuse decat barbatii.

Colegii de breasla sunt alaturi de artista
Colegii de breasla ai Elenei Carstea au fost uimiti sa afle ca artista trece printr-un astfel de necaz, cand ei o stiau fericita si linistita in Statele Unite. Mai multi cantareti contactati de noi spun ca se roaga pentru viata ei si ii trimit cele mai pozitive ganduri pentru a o ajuta sa depaseasca aceasta cumpana.
Corina Chiriac: “Ma rog la Dumnezeu pentru ea, pentru ca eu mi-am iubit colegii intotdeauna. Ma rog la Maica Domnului sa-i dea izbanda in aceasta grea incercare si sa treaca cu bine peste operatie.”
Ioan Gyuri Pascu: “O sa incerc sa-i fac un transfer de energie de la distanta si o sa mai vorbesc si cu altcineva. Eu nu ma prea pricep la cuvinte, dar o sa ma rog pentru ea.”
Catalin Crisan: “Am ramas mut! Dar totusi ma gandesc ca Dumnezeu o s-o ajute, pentru ca ea a fost mereu un om cu suflet bun, si-a iubit colegii si i-a respectat, este o fata puternica si nu cred ca nu va trece peste asta! Are o personalitate aparte si o vointa remarcabila, asa a fost mereu si asa sper sa ramana si in fata acestui necaz. Autosugestia o va ajuta foarte mult, de aceea trebuie sa fie tare, sa gandeasca pozitiv, deci, intr-o mare masura depinde si de ea, sa nu se dea batuta. Vreau sa mai spun ca o iubesc si ca o asteptam sa se intoarca acasa cu bine, sanatoasa!”
Silvia Dumitrescu: “Nici nu stiu ce sa spun intr-un moment ca asta. Imi pare foarte rau ca trece prin asta. Ii dorim cu totii sanatate si sa-i reuseasca operatia si ne rugam pentru ea sa-i fie bine. Chiar daca ea este departe de tara si nu putem fi alaturi de ea fizic, suntem cu gandul si cu tot sufletul.”
Marcel Pavel: “Sincer, nu stiu ce as putea sa spun despre un eveniment atat de cumplit in viata ei, mai ales ca stiu exact ce inseamna un anevrism, o prietena apropiata a trecut prin asta, mai demult... Sunt pur si simplu blocat. Nu pot decat sa-i urez sa se faca bine, sa aiba speranta si sa nu-i fie teama! Sunt alaturi de ea si ma voi gandi la ea, sa se insanatoseasca.”
Madalina Manole: “Eu refuz sa cred ca nu-i va fi bine Elenei, nu pot sa cred ca medicina din zilele noastre nu o va putea salva, mai ales in America. Asa ca nu pot gandi decat pozitiv pentru ea, nu este cazul sa ne gandim la ce e mai rau, ci trebuie sa fim optimisti. Ea este o femeie foarte puternica si a trecut prin multe in viata, a avut o existenta zbuciumata... A trecut cu bine si la fel va face si acum. Sunt convinsa ca problema ei se va rezolva.”
Oana Sarbu: “Vestea m-a luat pe neasteptate, dar stiu ca nici unul dintre noi nu este ferit de obstacole mai mari sau mai mici. Toate gandurile mele bune sper sa ajunga la ea, sa aiba sanatate si sa treaca peste acest hop foarte dur. Ea este o persoana extraordinar de tenace si de rezistenta, in ciuda alurii ei minione, se stie doar ca a facut lucruri spectaculoase in cariera, dar si in viata personala. Dumnezeu e sus si trebuie sa vrea sa o ajute, plus ca nu trebuie sa uite ca nu e singura, are doua fetita adorabile si atatia oameni care o iubesc si care sunt alaturi de ea.”
Luminita Anghel: “Dumnezeu sa o ajute sa treaca cu bine peste aceasta incercare! Sunt uluita! Si ma gandesc la ea!”

Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!


2019
martie (3)
2018
martie (3)
mai (2)
2017
martie (6)
2016
martie (141)
aprilie (64)
mai (44)
iunie (36)
iulie (30)
august (35)
2015
martie (110)
aprilie (46)
mai (38)
iunie (65)
iulie (68)
august (69)
octombrie (116)
2014
februarie (141)
martie (102)
aprilie (72)
mai (105)
iunie (94)
iulie (50)
august (63)
2013
martie (102)
aprilie (115)
mai (88)
iunie (65)
iulie (80)
august (129)
octombrie (147)
noiembrie (132)
2012
ianuarie (149)
martie (53)
aprilie (33)
mai (40)
iunie (30)
iulie (17)
august (19)
2011
decembrie (154)
2009
ianuarie (547)
februarie (649)
martie (361)
aprilie (308)
mai (243)
iunie (362)
iulie (256)
august (170)
octombrie (150)
2008
iulie (1)
august (10)
decembrie (174)
0000