Avem semne clare ca, in sfarsit, Romania are un mecanism eficient de lupta impotriva coruptiei. Pentru oamenii cinstiti din tara asta, ultimele condamnari rasunatoare si anchetele deschise recent de DNA sunt o enorma gura de oxigen. Succesul DNA e atat de mare incat tot ce-mi doresc acum e sa nu mai avem nevoie de el. DNA functioneaza ca un medicament foarte puternic aflat in postura de a vindeca un sis­tem lipsit de anticorpi. O societate sanatoasa e formata din grupuri de interese legitime capabile sa se auto­re­gle­men­teze si sa-si pastreze mem­brii in zona activitatilor pro­fi­tabile si legale. Azi, constatam ca DNA are rolul de a regla lumea fot­ba­lului, piata asigurarilor, sec­to­rul produselor din carne etc. Va fi din ce in ce mai com­plicat sa ne bazam pe DNA si pe judecatorii curtilor de apel pentru a igieniza toate sec­toarele si domeniile de activitate din Ro­ma­nia. Va dura foarte mult si va ameliora boala, dar nu va intari organismul. Organismul se poate intari doar daca isi poar­ta singur de grija. In tarile occidentale, cu ca­re ne place sa ne comparam, orice arestare la varful ierarhiei unui domeniu readuce in prim-plan si repune in discutie modul de func­tionare a organismelor care guverneaza acti­vitatea in respectivul domeniu: persoane, re­guli, proceduri, sanctiuni etc. Cei din domeniul respectiv, cei cu interesele le­gitime cele mai mari se strang si decid ce trebuie sa schimbe si sa faca ei si formele lor de aso­ciere pentru ca situatia cu pri­cina sa nu mai apara in vii­tor. La noi, abordarea asta pare complet amortita. Membrii fie­­carei bresle asista perplecsi la arestarea celor prinsi, unii se bucura, altii se tem, altii se supara, dar nimeni nu ini­tiaza nicio schimbare. Situatia dezastruoasa din piata asigurarilor e cunoscuta de mult timp de cei din domeniu. Ei stiu foarte clar ce firme practica ce fel de preturi de dumping si ce practici incorecte per­pe­tueaza in materie de RCA. S-a ajuns in­tr-o si­tuatie in care toate firmele pierd masiv bani din pricina catorva, dar nimeni nu face nimic, la nivelul autoreglementarii pietei. Fie­care se da de ceasul mortii sa-si reduca expu­nerea si pierderile, adica ataca efectul, dar ni­meni n-are curajul sa atace frontal cauzele si pe cei care le provoaca din sistem. La fel e si in fotbal, in sanatate, in piata produselor din car­ne, a celor de panificatie sau a alcoolului. Probabil si in multe altele. O cale de a curata economia si societatea e sa asteptam s-o faca procurorii si judecatorii. DNA s-a apucat serios de treaba asta, dar in ultimul an, odata cu schimbarea sefilor con­form pactului de coabitare premier-prese­din­te, motoarele s-au redus considerabil. Do­sa­rele grele care duc acum la sentinte definitive cu executare au fost incepute acum niste ani buni. Ritmul nu s-a pastrat si nu se va relua curand, pentru ca e descurajat de la varful DNA. Si chiar daca acest ritm ar putea spori, tot nu e cea mai buna cale de asanare. Preferabil ar fi sa curatam singuri padurea de uscaturi inainte sa se ajunga la defrisare. Una dintre cele mai mari piedici in reusita unui astfel de demers este, insa, tocmai sec­torul care ar trebui sa promoveze public abor­darea, piata media. La randul ei, e sufocata de abuzuri si de practici incorecte, chiar ile­gale, cautionate, din pacate, de insusi orga­nis­mul ei suprem de reglementare – CNA. Re­vine, deci, tot justitiei rolul de a ingenunchea monstrul, in cazul de fata, varanul, pentru ca restul pietei sa poata incepe sa respire un altfel de aer, iar noi sa avem acces la altfel de standarde jurnalistice. Pare ca orice formula de reglementare in ca­re-si baga statul coada, prin numiri politice, e sortita esecului. Nu stiu daca o forma de au­toreglementare exclusiv privata ar garanta succesul ei, dar, uitandu-ne la rezultatele ac­tualului sistem, cred ca merita incercat. Revenim la vechea tema a locului si rolului sta­tului intr-o societate si nu putem sa nu cons­tatam ca, in cazul Romaniei, cu cat sta­tul e mai implicat, direct sau indirect, intr-un domeniu, cu atat tot el, prin sistemul de jus­titie, are mai multa treaba acolo. Ambele ca­pe­te ne costa din ce in ce mai mult. E un cerc vicios care ar trebui rupt. Pe de o parte, me­diul privat si-ar putea asuma mai curajos si mai viguros autoreglementarea, iar pe par­tea cealalta, daca angajatii statului din sis­te­mul de justitie si-ar face din ce in ce mai bine treaba, ar descuraja alti angajati ai sta­tului sa le devina clienti.